În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Zilele Sfântului Martir Antim Ivireanul, la Râmnicu Vâlcea
▲ În aceste zile, Episcopia Râmnicului îşi cinsteşte ocrotitorul ▲ Cu prilejul celei de-a IX-a prăznuiri a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul,
la Râmnic au loc manifestări religioase şi culturale ▲ Duminică, 23 septembrie 2007, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala episcopală „Sf. Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, la ora 12:00, a avut loc deschiderea oficială a manifestărilor religioase şi culturale dedicate celei de a IX-a prăznuiri a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitor spiritual al Episcopiei Râmnicului, informează Radio Trinitas. La această deschidere a fost prezent şi PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, iar Corala „Canticum“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Nicolae“ a susţinut un concert. Sfântul Antim Ivireanul este cinstit în Episcopia Râmnicului în fiecare an, timp de mai multe zile. Cu acest prilej, ieri, de la ora 15.00, a avut loc vernisajul expoziţiei „Monahism şi artă“, ediţia a VIII-a, iar de la ora 16:00, sesiunea ştiinţifică a Cercului Cultural „Chesarie de Râmnic“, cu tema „Episcopi cărturari ai Râmnicului“. Sesiunea a fost urmată de dezbateri. Astăzi, 25 septembrie, de la ora 17:00, va aveat loc concursul cu premii „Viaţa şi activitatea Sfântului Antim Ivireanul“, iar de la ora 18:00, va avea loc deschiderea Zilelor Bibliotecii Judeţene şi ale Fundaţiei Culturale „Sfântul Antim Ivireanul“, ediţia a XVI-a; lansarea volumului „Carte veche românească (secolele XVII-XVIII)“; lansarea numărului 9 al revistei Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul“ Vâlcea şi lansarea numărului 15 al revistei „Lumina Lumii“ a Fundaţiei Culturale „Sf. Antim Ivireanul. De la ora 18:45 va avea loc vernisajul expoziţiei de carte: noi achiziţii importante ale Bibliotecii Judeţene, iar de la ora 19:00 va avea loc conferinţa „Antim Ivireanul în conştiinţa contemporanilor şi a posterităţii“. Procesiune prin oraş Mâine, la ora 10:00, va începe prima parte a celei de-a V-a sesiuni de comunicări şi referate a Centrului de Studii Medievale „Antim Ivireanul“: colocviul pe tema „Vocaţia europeană a literaturii române vechi“. La ora 12:00 va avea loc deschiderea oficiala a celei de-a IX-a ediţii a prăznuirii Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Râmnicului, la Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea. Între orele 14:00 şi 17:00 se va desfăşura ediţia a doua a concursului de cântări religioase „Iubi-te-voi, Doamne“, ediţia a II-a. La ora 16:00, va începe a doua parte a celei de-a V-a sesiuni de comunicări şi referate a Centrului de Studii Medievale „Antim Ivireanul“: comunicari şi dezbateri. Va urma la Catedrala episcopală „Sf. Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, slujba Vecerniei unită cu Litia pentru Sf. Antim Ivireanul. La slujbă vor participa Corala „Canticum“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Nicolae“ şi corurile mănăstirilor din Episcopia Râmnicului. Ziua se va încheia în jurul orei 20:30, după o procesiune solemnă cu icoana Sfântului Antim Ivireanul pe traseul: Episcopie-Calea lui Traian- Prefectură-Primărie-Troiţă „Sf. Antim“ (cu slujbă) Episcopie. Joi, în ziua prăznuirii Sfântului Antim Ivireanul, de la ora 9:00, se va oficia Sfânta Liturghie arhierească pe scena din parcul Episcopiei, iar după-amiază, de la ora 17:00, se vor ţine colocvii pe tema „Un mare ierarh şi un mare ctitor de cultură şi artă sacră: Sf. Antim Ivireanul“. (Narcisa B.)