Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Ziua Centrului de Presă al Patriarhiei Române
„Către sfârşitul Liturghiei cântăm «am primit Duhul Cel ceresc, am văzut lumina credinţei celei adevărate, nedespărţitei Sfintei Treimi să ne închinăm că Aceasta ne-a mântuit pe noi». Numai când primim Duhul Cel ceresc, nu duh lumesc, suntem în starea de a fi misionari şi, din acest punct de vedere, orice ostenitor sau misionar al Centrului de Presă BASILICA trebuie să cunoască Evanghelia lui Hristos, dreapta credinţă a Bisericii, să participe la viaţa Bisericii, să primească Duhul lui Hristos, ca să-l poată transmite lumii, să-l poată împărtăşi lumii prin cuvânt, prin sunet, prin imagine, prin prezenţa noastră, prin felul nostru de a fi.“ (PF Patriarh Daniel)



.jpg)
