După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Ziua copilului născut şi nenăscut“, la Târgu-Jiu
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici“ din Târgu-Jiu, a organizat duminică, 1 iunie, mai multe activităţi închinate „Zilei copilului născut şi nenăscut“. Demersul, promovat şi în anii anteriori de studenţii ascorişti, a demarat prin prezentarea conferinţei cu tema: „Viaţa e un dar, bucuria sunt copiii“, în sala de conferinte a Protoieriei Târgu-Jiu Nord. Au conferenţiat pr. Ştefan Vătafu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, şi pr. Marius-Olivian Tanasie, de la Biserica ,,Înălţarea Domnului“ din Târgu-Jiu. A urmat slujba Acatist a Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, săvârşită la Biserica ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. La finalul activităţii, studenţii ascorişti, împreună cu cei câteva zeci de credincioşi prezenţi, au aprins o cruce de lumânări în piaţa Prefecturii municipale.
„Prin această activitate am încercat să tragem un semnal de alarmă asupra importanţei vieţii pentru cei mari şi cei mici laolaltă. Copiii sunt viitorul nostru şi de aceea trebuie să-i lăsăm să vină pe lume. Mai mult, ei sunt daruri de la Dumnezeu pe care, uneori, din neştiinţă şi întunecaţi de diavol, unii le refuză. Sperăm ca prin aceste activităţi să venim în sprijinul unei mai bine educaţii creştine în rândul tinerelor familii creştine“, a spus Răzvan Merei, preşedintele ASCOR Târgu-Jiu. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
