În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ziua Copilului sărbătorită în Episcopia Caransebeşului
Sâmbătă, 31 mai, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş. La slujbă au participat autorităţi locale, personalul administrativ şi beneficiarii Centrului de plasament „Casa Noastră“, copii de la şcoala din localitate, precum şi credincioşi din Parohia Zăgujeni. Fiind ajunul Zilei Internaţionale a Copilului şi al Duminicii Părinţilor şi Copiilor în Biserica Ortodoxă Română, toţi copiii prezenţi au primit daruri din partea chiriarhului. La orele serii, sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului a găzduit un spectacol dedicat copilăriei. Momentul artistic - intitulat sugestiv „Fă-te suflete, copil!...“ - a fost susţinut de către teologul Claudiu Radu Murariu, alături de cei mai mici membri ai Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Moniom şi s-a desfăşurat în prezenţa unui public numeros, format mai ales din copii şi tineri, alături de părinţii lor. Evenimentul s-a bucurat de participarea Preasfinţitului Părinte Lucian, alături de reprezentanţi ai Centrului eparhial, preoţi şi cadre didactice din Reşiţa şi Caransebeş. La final, micii artişti, alături de coordonatorii lor, au fost felicitaţi de către Preasfinţitul Părinte Lucian, care le-a oferit daruri constând în dulciuri, cărţi şi iconiţe. În cuvântul său de binecuvântare, ierarhul a apreciat eforturile depuse în ultima perioadă de ostenitorii centrelor de tineret ale eparhiei, în scopul sporirii misiunii în rândul celor mici, exprimându-şi speranţa că acest gen de evenimente vor continua şi că un număr tot mai mare de copii, alături de părinţii lor, vor ajunge la cunoaşterea şi practicarea credinţei. Ziua de 1 iunie a fost marcată în mod deosebit şi la Zăgujeni, unde Centrul de voluntariat „Alexandra Florea“ al Episcopiei Caransebeşului a organizat o serie de activităţi educaţionale şi recreative cu beneficiarii Centrului de plasament „Casa noastră“ şi elevii Şcolii Gimnaziale din localitate. De asemenea, trupa de teatru „Credo“ a Centrului de voluntariat a prezentat în premieră piesa de teatru „Preşul“, de Ion Băieşu. La aceste acţiuni au fost invitaţi şi copiii de la şcolile din Oţelu Roşu şi Glimboca, care au prezentat un program artistic de poezii, cântece folclorice şi dansuri populare. În încheiere, toţi copiii prezenţi au primit din partea Centrului de voluntariat cadouri, iar ca recompensă pentru momentele artistice, care au adus în inimile tuturor bucuria de a fi copil, gazdele au oferit la final o agapă frăţească. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)