Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu marcată și la Arad
În ajunul Zilei Culturii Naționale, duminică, 14 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad de către un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul a oficiat slujba Parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 174 de ani de la nașterea acestuia. „Suntem în pragul Zilei Culturii Naționale, sub egida Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, care, de pildă, în versurile «Glossei», arată unitatea timpului și spațiului care trebuie să îndemne la adevărata stare sufletească spre desăvârșire”, a spus ierarhul în cuvântul său de învățătură.
La împlinirea a 174 de ani de la nașterea poetului național, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din municipiul Arad a organizat luni, 15 ianuarie, în Sala „Astra”, o comemorare pe măsura importanței acestei zile. Sala a devenit neîncăpătoare pentru publicul iubitor de cultură din care au făcut parte profesori, istorici și specialiști. Ziua Culturii Naționale a fost marcată printr-o triplă lansare de carte, urmată de un recital liric-muzical. Astfel, părintele prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a prezentat cartea „Două decenii din istoria Episcopiei Aradului. Perioada episcopului Procopie Ivașcovici (1853-1873)”, volum postum semnat de părintele dr. Pavel Vesa. Au mai fost prezentate, de asemenea, numere speciale ale revistelor „Analele Aradului” și „Ateneu Arădean”. Manifestarea s-a încheiat cu un recital liric-muzical susținut de Grupul vocal „Sfânta Muceniță Sofia”, condus de Carina Maria Pirtea, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.



.jpg)
