Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilități la două centre sociale din Turda

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilități la două centre sociale din Turda

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Știri
Un articol de: Darius Echim - 06 Decembrie 2023

Fundația Filantropică „Sfânta Irina” din Turda, prin Centrul de recuperare psihoneuromotorie pentru copii cu dizabilităţi „Sfânta Irina” şi Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţi „Sfântul Vasile cel Mare” din Turda, a marcat marți, 5 decembrie, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități.

La Biserica „Învierea Domnului” din Turda, la evenimentul dedicat persoanelor cu dizabilități a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a săvârşit o slujbă de Te Deum și a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptele milei creștine.

Ierarhul a îndemnat la empatie cu cei aflaţi în nevoie și i-a felicitat pe toți cei care pun în practică faptele milei creștine și s-au implicat și se vor implica în activitatea celor două centre de la Turda, în frunte cu preoţii care coordonează activităţile acestora: pr. Florian Șimonca şi pr. Daniel Sârb. Au mai transmis mesaje viceprimarul municipiului Turda, Daniela Pîrlea, și directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, Nicoleta Molnar.

Beneficiarii celor două centre, alături de alte grupuri invitate, au susținut un concert de colinde. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit tuturor copiilor cărți duhovnicești, iar din partea Moșului, aceștia au primit daruri.

Centrul de recuperare psihoneuromotorie pentru copiii cu dizabilităţi din Turda a fost înfiinţat în anul 2009, la iniţiativa Parohiei Turda-Oprişani 2 şi a Fundaţiei filantropice „Sfânta Irina”.

Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţi „Sfântul Vasile cel Mare” din Turda s-a deschis în 2007 și a fost atunci singura instituţie în sistem ambulatoriu de acest gen din judeţul Cluj.