În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down, la Cluj-Napoca
Centrul Comunitar Judeţean din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a organizat pe 20 martie mai multe evenimente cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor cu Sindrom Down, sub egida mesajului „Acceptând diversitatea“, între acestea fiind activităţi în ateliere de muzică, marionete, jocuri şi terapie prin artă. Abordarea Centrului Comunitar Judeţean vizează îndreptarea atenţiei spre diversitate dintr-o perspectivă integratoare, în care să se dezvolte diferite mecanisme şi instrumente necesare în contextul garantării unei educaţii de calitate pentru viaţa autonomă. La Cluj, prin înfiinţarea Centrului Comunitar Judeţean a crescut adresabilitatea şi numărul de servicii de recuperare destinate persoanelor cu Sindrom Down. Sindromul Down este o alterare genetică, ocazionată de prezenţa celui de al treilea cromozom în perechea 21, care a fost descoperit în 1959 de cercetătorul francez Jérôme Lejeune Down, părintele geneticii moderne. Se ştie că nu este relaţionată cu naţionalitatea sau condiţia economică. Incidenţa estimată este de 1-800 la 1-1200 de naşteri vii.
În prezent există peste şase milioane de persoane cu Sindrom Down la nivel mondial. În România există 4420 persoane cu Sindrom Down conform unei statistici realizate de Asociaţia „Riana pentru dezvoltarea vieţii şi sprijin familial“. Simptomele Sindromului Langdon Down variază larg de la copil la copil. În timp ce unii copii au nevoie de o atenţie medicală deosebită, alţii sunt sănătoşi şi duc o viaţă aproape independentă. Unii adulţi şi copii cu sindrom Down, chiar dacă prezintă întârzieri în dezvoltare şi arată puţin diferit, au nevoie de încurajare pentru a-şi dezvolta talentul în diferite domenii. Copiii cu sindrom Down sunt foarte afectuoşi şi dornici de multă dragoste şi admiraţie. Ei învaţă în fiecare zi să-şi depăşească condiţia, conform unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.
De asemenea, Biroul pentru Studenţi cu Dizabilităţi (BSD), din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca, organizează azi, 21 martie, între orele 14.00-16.00, câteva activităţi dedicate Zilei Mondiale a Sindromului Down, la Sala „Vasile Geleriu“ - Parcul „Iuliu Haţieganu“, Cluj-Napoca.
Programul de activităţi sportive „Be active together“ este dedicat copiilor cu sindrom Down, alături de care vor participa şi părinţii şi educatorii acestora.



.jpg)
