Arta muzicii bizantine la Anton Pann

Una dintre figurile ilustre ale culturii româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost Anton Pann (1796-1854). Activitatea şi creaţia lui au fost mult diversificate, oscilând permanent între muzică şi literatură.

Opera lui Anton Pann s-a bucurat de atenţia multor cercetători, îndeosebi oameni literaţi, care au scos la lumină şi au analizat creaţia lui literară. Este adevărat că nici unul dintre cercetători nu a ocolit preocupările sale muzicale, prezentându-le însă de cele mai multe ori precar şi lipsite de adevărata şi sensibila lor semnificaţie. Muzica românească din secolul al XVIII-lea şi din prima jumătate a celui de-al XIX-lea a fost dominată pe rând de trei strălucite figuri: Filothei Ieromonahul, Macarie Ieromonahul şi Anton Pann. Toţi aceşti muzicieni şi-au exprimat în mod clar ideea de "românire" a cântărilor bisericeşti, una dintre cele mai importante acţiuni ale acestei perioade, care a avut consecinţe benefice asupra culturii româneşti. Anton Pann continuă cu şi mai mare eficacitate acţiunea de "românire" a muzicii bisericeşti, compunând, traducând, transcriind, adaptând cele mai importante cântări liturgice, pe care le-a inclus în cărţile tipărite de-a lungul anilor. Prima lucrare a lui Anton Pann Dacă "Teoreticonul" lui Macarie are astăzi mai degrabă o valoare istorică, fiind prima carte de muzică tipărită în limba română, "Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti" al lui Anton Pann continuă să-şi păstreze virtuţile teoretice, datorită cărora am putea pătrunde şi mai adânc în universul acestei muzici încă nu îndeajuns de cunoscute, muzica bizantină. Dintre toate lucrările teoretice muzicale româneşti ale secolului al XlX-lea, de cea mai mare autoritate şi popularitate s-a bucurat "Bazul", prima lucrare a lui Anton Pann, numită şi "Gramatica melodică", fiind, de altfel, şi cea dintâi carte tipărită în 1845, la Bucureşti. Anton Pann a consultat el însuşi cărţi de specialitate existente în acea vreme, tipărite sau în manuscris, după ce audiase, cu un sfert de veac mai înainte, cursurile de psaltichie, în noua "sistimă", ale lui Petru Efesiu de la Biserica "Sfântul Nicolae" Şelari, coleg fiindu-i, printre alţii, şi părintele Macarie. O istorie a muzicii bizantine În aşa-numita de el "întruducere" la "Bazul teoretic şi practic", Anton Pann prezintă cititorilor săi, "Iubitorii de Muze", un adevărat curs de istorie a muzicii bizantine, pornind de la anticele structuri modale, unele dintre ele generatoare ale celor patru ehuri autentice bizantine şi ale celor patru ehuri plagale (sau "lăturaşe", cum le numeşte el). Arată apoi contribuţia "clasicilor", a lui Ptolemeu Filadelful, a lui Leon împăratul, a lui Ioan Damaschinu, a lui Cosma Asicritul, "cu desăvârşită cunoştinţă în muzica persiană", la dezvoltarea acestei arte, care a culminat cu marii maeştri (maistorii) ai secolelor XIV şi XV: Ioannes Koukouzeles, Manouel Chrysaphes, Ioannes Kladas etc., fără să treacă cu vederea pe cei care s-au ocupat cu arta muzicii în secolele XVII şi XVIII: Petru Bereket, Neon Patron, Ioan Protopsaltul, Daniile Lampadarie, Petru Peloponnesiul, Iakob Protopsalmul, serdarul Dionisie Fotino etc. "Afară de poeţii muzicii ce s-au însemnat aici sunt şi alţii mulţi, pe care îi arată Muzicoistoria grecească…" Continuându-şi lecţia de istorie a muzicii, Anton Pann îi prezintă, de asemenea, pe scurt, pe cei trei mari psalţi care au făcut reforma muzicii: Grigore Protopsaltul, Hurmuz Hartofilax şi Chrysanth, mitropolit de Prusa, "aceşti trei fiind desăvârşiţi în sistema muzicii cei vechi, având ştiinţă şi la deosebite muzico-instrumente persiene şi europene, s-au apucat împreună şi au reformat sistema muzicii tot cu semnele vechi cu care se afla, lepădând numai cele de prisos şi adăugând cele de lipsă, au într-adus metodul nou" (p. XXXII). Anton Pann aşază "Bazul" în capul listei, socotindu-l ca pe cea mai importantă carte cu care trebuie să se înceapă studiul muzicii. Tipăritură elegantă Nicolae Gheorghiţă vede în figura lui Anton Pann pe "corespondentul valah al muzicienilor din Constantinopol": un Constantinopol, se-nţelege, al Tanzimatului, loc de întâlnire a Orientului cu Occidentul şi al tradiţiilor otomane cu cele balcanice şi central-europene. Cât priveşte aspectul grafic al "Bazului", trebuie să precizăm că acesta se ridică, în calitate, peste tot ce s-a tipărit, în secolul al XIX-lea, în domeniul acestei muzici: punerea în pagină este echilibrată, bine şi corect proporţionată, schemele sunt clare, iar neumele întrec în eleganţă şi egalitate oricare tipar de specialitate realizat în alte ţări cu tradiţie poligrafică. Astăzi este o carte rară, care a circulat mult în cei aproape 150 de ani de la apariţie, fiind, alături de "Theoreticonul" lui Macarie, principalul izvor teoretic al acestei muzici în învăţământul secolului al XIX-lea din ţara noastră. Muzicienii străini îi recunosc meritele, socotind "Bazul" lui Anton Pann ca pe una din importantele contribuţii teoretice la patrimoniul universal al muzicii de tradiţie bizantină, precum spunea şi Titus Moisescu în "Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români". Anton Pann conturează o concepţie modernă în învăţământul muzical românesc, atât elevii, cât şi dascălii trebuind să abordeze fenomenul muzical şi din punctul de vedere al devenirii lui istorice, dar şi potrivit unei metode corect şi bine organizate. "Bazul teoretic şi practic" "Şi culegând din scrierea dascălilor învăţaţi, Şi-ntr-a Muzicii sistemă de perfecţi mai lăudaţi, Lesnirea şi uşurinţa regulilor am ales, Lepădând pe cele grele şi-anevoie de-nţeles. Şi-ntocmii această carte, zisă ca celii greceşti: Baz teoretic şi practic Muzicii Bisericeşti. În care cu întrebare şi la toate cu răspuns Poate-nvăţa cu lesnire cel şi-n vârstă ne ajuns..." (pag. VII din Bazul teoretic) "Bazul teoretic şi practic" este o carte de 276 de pagini (cu dimensiunile de 200 x 130 mm), din care: pag. I-VIII - Dedicaţia către mitropolit; pag. IX-XVII - "Către iubitorii de muze"; pag. XVIII-XL - "Întruducere"; pag. 1-210 - Textul propriu-zis al părţii teoretice; pag. 211-222 - "Metod" (o altă încercare de metodică a predării muzicii în şcoală); pag. 223-232 - "Numele cinstiţilor abonaţi şi ajutători la tipărirea cărţilor muzico-eclesiastice".