Bizantinologul craiovean Nicolae Bănescu

Nicolae Bănescu a fost una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale bizantinologiei dezvoltate în şcoala românească. Recunoscut şi pe plan internaţional, savantul român a ştiut să se aplece cu dragoste asupra unei lumi în care remarcabile rămân figurile bizantine ale împăratului Teodosie cel Mare ori cea a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Nicolae Bănescu s-a născut la 16 decembrie 1878 la Călăraşi şi a încetat din viaţă la 11 septembrie 1971 la Bucureşti. Copilăria şi-a petrecut-o la Găieşti, unde a terminat şcoala primară. A fost elev la Colegiul "Sf. Sava" din Bucureşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Capitală. A fost numit profesor de franceză şi istorie la Colegiul "Carol I" din Craiova. În Cetatea Băniei a mai predat la Colegiul "Fraţii Buzeşti", la Liceul Comercial "Gh. Chiţu" şi la Şcoala Normală "Ştefan Velovan". Încă din această perioadă îşi manifestă interesul pentru activitatea ştiinţifică, publicând mai multe studii în revistele vremii. Este obligat să părăsească Craiova după evenimentele din 1907 atunci când a luat partea ţăranilor răsculaţi. Iorga consemna în ziarul "Neamul Românesc" că Nicolae Bănescu ajunsese la Craiova "să fie urmărit cu revolverele de către stăpânii acestui oraş cu nume bun şi cu un trecut aşa de vechi". A fost salvat de ministrul instrucţiunii şi cultelor, Spiru Haret, cel care l-a numit revizor şcolar în Argeş. Ajunge inspector şcolar la Bucureşti, apoi director al Liceului "Dimitrie Cantemir" şi al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu. Membru al Academiei Române Urmează cursurile Universităţii din München, specializându-se în bizantinologie. Obţine doctoratul în 1914 cu o teză pentru care primeşte calificativul "Magna cum laude". În 1919 este numit profesor de istorie bizantină la Universitatea din Cluj, fiind şi rector pentru doi ani. În 1920 este ales membru "corespondent" al Academiei Române, apoi membru "titular", pentru ca, între 1946 şi 1948 să fie vicepreşedintele acesteia. Din 1938 este şeful catedrei de studii bizantine a Universităţii din Bucureşti. După dispariţia lui Iorga este ales secretarul Secţiei de istorie a Academiei Române. De asemenea, ocupă şi funcţiile de director al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi al "Revistei istorice". În 1937 Universitatea din Atena îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa, pentru ca în 1961, la cel de-al XII-lea Congres internaţional de studii bizantine, să fie ales vicepreşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine, onor acordat şi de următorul congres de la Oxford. I-au fost dedicate numere întregi din "Revista de studii bizantine" şi "Revista de studii sud-est europene". Mereu în slujba cercetării Nicolae Bănescu a scris mai multe monografii remarcabile ale unor personalităţi de seamă româneşti. A publicat pagini despre Tudor Vladimirescu şi a tradus din operele clasicilor. A scris numeroase studii de bizantinologie ce privesc teritoriile româneşti: "Cele mai vechi ştiri bizantine asupra românilor de la Dunărea de Jos, Bizanţul şi romanitatea la Dunărea de Jos, Dobrogea bizantină, Precizări istorice cu privire la ducatele bizantine Paristrion şi Bulgaria, Vechiul stat bulgar şi Ţările Române" ş.a. Marele istoric Nicolae Iorga nota: "Metoda pe care o întrebuinţezi d-ta în toate cercetările (…) e simplă şi bună, neavând nevoie de nici o îndreptare şi prefacere. Totdeauna bine informat, pleci de la mărturia de viaţă, care se cheamă documentul. Nu laşi la o parte nici o ştire din vremea însăşi în care au fost stările ori s-au petrecut faptele. Dar, cum ai un simţ de umanitate, nu-ţi închipui că orice document cuprinde adevărul şi anume adevărul total. (…) Interpretarea se impune de la sine. D-ta ai putut face şi aceasta. Căci nimic nu-ţi era necunoscut". Figuri bizantine îndrăgite Unele studii publicate de savant au fost culese în lucrarea "Chipuri din istoria Bizanţului". Multe dintre textele propuse pentru tipărire nu au scăpat însă cenzurii comuniste. Este vorba de acele fragmente care se ocupau prea în detaliu de problemele creştine din Imperiul bizantin. Aşa a fost cazul cu fragmentele referitoare la Sfântul Theodor Studitul sau la bizantinii şi ruşii de la Silistra. Referirile prea insistente la creştinism, existente în ultimul paragraf din "Un asediu memorabil al Constantinopolului (626)" au dus la suprimarea acestuia. Studiul despre Anna Dalassena, una dintre ultimele scrieri ale lui N. Bănescu, a apărut în "Mitropolia Olteniei" din anul 1963. Printre figurile asupra cărora savantul se apleacă cu multă dragoste se remarcă cea a împăratului Teodosie cel Mare şi a Sfântului Ioan Hrisostom. Studiul despre acesta a fost introdus în fragmentul referitor la împăratul Arcadius, întrucât cenzura nu agrea noţiuni precum "sfânt" şi "martir". Despre împăratul Teodosie, savantul nota că "avu drept program să facă să triumfe credinţa ortodoxă", pentru ca, în 380, să dea edictul solemn prin care creştinismul devenea religia imperiului. Politica religioasă a lui Teodosie cel Mare a fost salutată cu entuziasm de scriitorii bisericeşti (…), unde acţiunea lui Teodosie avu o victorie completă, a fost în lupta pe care a dus-o împotriva păgânismului. De aceea ruina religiei păgâne e descrisă de sofişti ca un cataclism, care acoperi pământul de întuneric şi restabili vechea domnie a haosului". Sfântul Ioan Gură de Aur se remarcă prin faima elocinţei sale. "Pentru dânsul, interesul suprem nu sta în controversele teologice, ci în morala practică. El socotea că datoria sa principală era să lupte împotriva voluptăţii claselor bogate, să denunţe risipa de bogăţii care ar fi putut uşura clasele sărace (…) Hrisostom era om de un ascetism împins până la extrem, de o fire aspră, puţin curtenitoare. N-avea nimic din geniul împăciuitor al unui Ambrosius sau al unui Augustin. Scopul său era reforma morală a lumii, temperamentul său aprins îi dădea în această misiune un avânt pasionant". Evenimentele ulterioare au dus la îndepărtarea patriarhului şi la exilul său forţat. Totuşi, personalitatea sa a fost reabilitată la puţin timp după trecerea la Domnul. "Ioan Hrisostom a rămas până astăzi una dintre cele mai strălucite figuri ale Bisericii de Răsărit, căci, cum îl caracterizează atât de lapidar N. Iorga, "rareori o viaţă, un grai şi un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednică de respectul tuturor timpurilor"." Oratorul desăvârşit Constantin Daicoviciu, unul dintre studenţii săi, avea să afirme: "Am avut, din primele săptămâni ale vieţii mele universitare, prilejul de a cunoaşte pe acela care m-a captivat de îndată prin calităţile sale de om de ştiinţă şi de orator desăvârşit: profesorul Nicolae Bănescu. Am ascultat expunerile sale deopotrivă documentate şi fascinante, de o frumuseţe şi de o eleganţă perfectă, cu privire la misterioasa lume a Bizanţului, la istoria, cultura şi arta bizantinilor". " Totdeauna bine informat, pleci de la mărturia de viaţă, care se cheamă documentul. Nu laşi la o parte nici o ştire din vremea însăşi în care au fost stările ori s-au petrecut faptele." Nicolae Iorga