Conferință pastoral-misionară în Arhiepiscopia Bucureștilor
Arhiepiscopia Bucureștilor organizează în zilele de luni, 29 mai, și marți, 30 mai, în două sesiuni, Conferința pastoral-misionară a preoților și diaconilor slujitori ai unităților bisericești din jurisdicția sa canonică. Prima întrunire a fost prezidată luni de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.
În cadrul primei sesiuni a Conferinței pastoral-misionare s-au reunit clericii din cuprinsul celor opt protopopiate din Capitală și județul Ilfov, precum și preoții de caritate, preoții misionari din unitățile de învățământ, preoții militari și preoții slujitori la cimitirele de stat.
Întrunirea a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de clerici.
În continuare, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, după rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat începerea lucrărilor Conferinței clericale și a rostit cuvântul introductiv intitulat „Priorități în pastorația persoanelor vârstnice”.
În cadrul lucrărilor au fost prezentate trei referate conform tematicii Anului omagial 2023, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pastorației persoanelor vârstnice, pe care Preafericirea Sa le-a apreciat drept complementare, subiectul ales fiind foarte actual: „Aceste referate se întregesc unele pe altele și arată o preocupare a celor care au anumită experiență în pastorația bătrânilor. Este important să reținem că tematica aceasta, pe care am propus-o și a fost aprobată de Sfântul Sinod, este foarte actuală și au fost multe aprecieri până în prezent pentru faptul că a fost aleasă de către Biserică. Este o temă permanent valabilă deoarece bătrâni vor fi tot timpul în Biserică, dar important este modul în care tratăm această categorie de vârstă”, a spus Preafericirea Sa.
Primul referat a fost susținut de părintele lect. univ. dr. Ilarion Mâță, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, intitulat „Asistența socială și religioasă a persoanelor vârstnice”. Autorul a prezentat aspecte sociale privind persoanele vârstnice, grupate în cinci teme majore, inclusiv un studiu de caz privind asistența spirituală specifică persoanelor de vârsta a treia. Totodată, a enunțat pașii care trebuie urmați pentru înființarea unui așezământ pentru asistarea persoanelor vârstnice, oferind ca studiu de caz exemplul Centrului social de la Hârja, județul Bacău, pe care îl administrează.
La finalul susținerii, Patriarhul României a apreciat prezentarea, amintind necesitatea implicării persoanelor vârstnice în activități practice, pentru a pune în valoare cunoștințele și experiența lor și subliniind importanța terapiei spirituale: „Această enumerare de aspecte practice este foarte importantă. Sunt bătrâni care au unele cunoștințe. Cei care au locuit în mediul rural se bucură să ajute la o fermă de animale sau o seră de legume. (…) Terapia spirituală vizează starea de sănătate pe care trebuie să o aibă fiecare persoană, mai ales cele vârstnice, și care este cuprinsă într-o permanentă cerere a Bisericii: «Sfârșit creștinesc (…), neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos». Atunci când vorbim despre terapia spirituală este foarte important să concentrăm totul în grija pentru sfârșitul creștinesc.”
Al doilea referat a aparținut părintelui Alexandru Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Silvestru” din Protopopiatul 2 Capitală, fiind intitulat „Îngrijirea bătrânilor, datorie creștină”. Acesta a prezentat, folosind temeiuri scripturistice, aspecte privind rolul bătrânilor în societate din cele mai vechi timpuri, precum și motivele pentru care persoanelor vârstnice li se datorează cinstire, fiind atinsă și problematica instituționalizării. Cu privire la acestea, a concluzionat: „Numai într-o societate creștină, unde este loc pentru ideile de compasiune, milă, frică de moarte, dorința de a-l sluji pe cel mai slab decât tine și de a-l asculta pe cel mai înțelept decât tine, va exista loc pentru bătrâni, și aceștia vor fi utili și importanți. Va fi nevoie de aceștia ca bunici pentru nepoți, ca educatori, sfătuitori, păstrători de povești și legende, purtători ai experiențelor din generațiile trecute. Ei vor fi importanți ca învățători ai rugăciunii pentru generațiile mai tinere, ca o amintire a acelei mari istorii care stă în spatele fiecăruia dintre noi”.
Întâistătătorul Bisericii noastre a apreciat cuvântul nuanțat prezentat și a vorbit despre drama singurătății multor bătrâni, a căror îngrijire, în societățile secularizate, se reduce doar la costuri: „Este foarte importantă această diversitate de atitudini, de percepții. Ceea ce domină acum societățile individualiste este problematica costurilor. Nu mai contează valoarea persoanei, care este redusă la un obiect de producție, și atunci când nu mai poate produce material, nu mai este apreciată”.
Ultimul referat, având titlul „Bătrânețea, timp binecuvântat și prilej de pregustare a Împărăției lui Dumnezeu”, a aparținut părintelui Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, lucrarea tratând pastorația persoanelor vârstnice: „Biserica, prin acțiunile sale pastorale, sociale, filantropice și duhovnicești, aduce alinare bătrânilor și dă un sens pozitiv bătrâneții. Biserica asigură vârstnicilor accesul la spațiul eclesial prin slujirea și administrarea Sfintelor Taine prin preoții slujitori din spitale și centrele sociale de îngrijire. Prin lucrarea pastorală a preotului, în general, și a preotului de caritate, în special, bătrânii primesc cuvânt de mângâiere, descoperă un sens al vieții la care poate nu s-au gândit mai profund pe parcursul vieții și astfel se pregătesc pentru un bun sfârșit al vieții”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit referentului și a vorbit despre problematica singurătății cu care se confruntă mulți bătrâni, făcând diferență între singurătatea impusă de situații și cea asumată de bunăvoie: „Singurătatea impusă de situații este foarte greu de suportat. Cei care au mers în singurătate, adică în pustie, pentru a se ruga, aceia nu erau prea bătrâni, ci la o vârstă la care făceau multe eforturi. Cei care s-au retras în pustie nu se simțeau singuri, pentru că ei cultivau rugăciunea neîncetată, fiind în permanentă comuniune cu Persoanele Sfintei Treimi prin rugăciune și cu sfinții pe care îi chemau în ajutor. Aceasta a fost singurătatea aleasă. Dar nici aceștia nu plecau decât în urma sfaturilor părintelui duhovnicesc”.
Conferința clericală s-a încheiat cu discuții privind cele trei referate susținute, clericii participanți primind la final un dar de carte din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „Sfântul Ioan Casian. Texte alese - volumul 2” şi Arhid. dr. Vlăduț-Iulian Roșu, „Istoria veșmintelor liturgice din Răsăritul ortodox de la origini până la Sfântul Simeon al Tesalonicului (†1429)”.