Clericii din Prahova s-au reunit la Palatul Patriarhiei

La Palatul Patriarhiei au continuat marți, 30 mai, lucrările celei de-a doua sesiuni a Conferinței pastoral-misionare de primăvară a preoților din Arhiepiscopia Bucureștilor, în această zi reunindu-se clericii din cele cinci protopopiate ale județului Prahova, precum și preoții de caritate și militari. Lucrările, prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-au desfășurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”.

În dimineața zilei de marți, clericii prahoveni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal.

În continuare, clericii s-au deplasat la Palatul Patriarhiei de pe Colina Bucuriei, unde a avut loc cea de-a doua sesiune a Conferinței pastoral-misionare, deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a adresat un mesaj de bun-venit și a citit cuvântul intitulat „Pri­o­rități în pastorația persoanelor vârstnice”.

A urmat prezentarea a trei referate realizate de preoți implicați în pastorația și activitatea social-filantropică în beneficiul persoanelor vârstnice și al bolnavilor.

Prima lucrare i-a aparținut părintelui lect. dr. Ilarion Mâță, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, intitulată „Asistența socială și religioasă a persoanelor vârstnice”, care a prezentat date statistice cu privire la îmbătrânire; câteva reflecții asupra temei îmbătrânirii și consecințele degenerescenței omului; modele de programe națio­nale și strategii pentru creșterea calității vieții persoanelor vârstnice; un studiu de caz - „De ce ne este teamă să îmbătrânim? - Axiologia senectuții”, și un ghid practic privind asistența religioasă a vârstnicilor oferită prin Centrul de socializare. „În limba română, cuvântul bătrân are ca etimologie cuvântul latin «veteranus», care desemna soldatul imperial după împlinirea vârstei până la care trebuia să aducă servicii Romei. Aceste servicii erau răsplătite îndeosebi prin dreptul la liniște și viață prosperă, garantate prin beneficiile agricole pe teritoriul imperiului acolo unde doreau să se stabilească. Spre deosebire de alte limbi, etimologia bătrânului în limba română desemnează deopotrivă semnificația cuvântului și drepturile persoanei ajunse în această etapă a dezvoltării umane”, a spus părintele lector.

Cel de-al doilea referat, intitulat „Îngrijirea bătrânilor, datorie creș­tină”, a fost prezentat de părintele Alexandru Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Silvestru” din Protopopiatul 2 Capitală. „Datoria creștină de a-i cinsti pe bătrâni reiese cu evidență din paginile Sfintei Scripturi. În primul rând, ea decurge din îndatorirea generală de a-l cinsti pe omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. (…) Cinstirea îmbracă diverse forme și se manifestă în funcție de capabilitatea și nevoile generale, specifice fiecărei etape din viața omului, și în funcție de capabilitatea și nevoile particulare ale fiecărei persoane în parte. (…) Creștinul este dator să cinstească chipul lui Dumnezeu din fiecare om; oricât de desfigurat ar ajunge acest chip prin uneltirile vrăjmașului, creștinul - și mai cu seamă păstorul de suflete - trebuie să se străduiască să scoată acest chip al lui Dumnezeu la lumină”, a precizat pr. Alexandru Gherasim.

În cadrul ultimei expuneri, „Bă­trâ­nețea, timp binecuvântat și prilej de pregustare a Împărăției lui Dumnezeu”, părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a arătat modul în care sunt receptate bă­trâ­nețea și grija față de vârstnici, precum și cum poate Biserica să aducă o lumină pozitivă asupra acestei realități: „Preoții au șansa să învețe multe lucruri din situațiile cu care se întâlnesc în pastorația bătrânilor și pot folosi aceste obser­vații în povățuirea fiilor duhov­ni-cești care nu au ajuns însă la vârstă înaintată. Vedem că în această lucrare de îngrijire câștigă și cel care este îngrijit, și cel care îngrijește, fiecare cu aportul său la desăvâr­șirea celuilalt”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut aprecieri la adresa celor trei expuneri, subliniind apoi că îngrijirea vârstnicilor și a bolnavilor pune în evidență valoarea persoanei umane. „Pentru creștini, indiferent care a fost și este contribuția unei persoane la viața materială, socială, totuși, ea este respectată pentru demnitatea de chip al lui Dumnezeu. Îngrijirile paliative subliniază demnitatea persoanei umane, indiferent de eficacitatea sau eficiența ei materială. De aceea, sunt îngrijiți cu respect, tratați și li se alină durerile, dar mai ales se asigură această îngrijire spirituală, duhovnicească prin rugăciune, Sfântul Maslu, cântări bisericești și cărți de rugăciune. Nu este luat în seamă doar trupul biologic, ci și sufletul. Aici se conturează din ce în ce mai mult două viziuni asupra persoanei umane: una care reduce persoana umană la existența biologică și totul se termină la mormânt; și alta care spune că persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu, este chemată la viață veșnică, iar moartea este un accident, nu o stare naturală. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că cel din urmă duș­man al omului care va fi des­ființat este moartea, pe care Hristos a transformat-o în Paște, în trecere de la viața pământească la viața cerească, veșnică. Deci, moartea nu este un fenomen natural după voința Creatorului, nu Dumnezeu a introdus moartea, ci ea a intrat în lume prin invidia și lucrarea diavolului, care l-a invidiat pe om și l-a îndemnat să fie neascultător față de Dumnezeu. Moartea nu este naturală, ci este contrară naturii voite de Dumnezeu. De aceea, învierea din morți a tuturor oamenilor este considerată desăvârșirea mântuirii. Învierea cea de obște este recuperarea integrală a persoanei umane, suflet și trup, într-un mod de existență fără de moarte. Aici, Biserica vede persoana ca valoare eternă, nu limitată și nici condițio­nată de producția materială și importanța doar fizică în societate”, a reliefat Preafericirea Sa.

Toți clericii participanți au primit câte un volum din lucrarea „Sfântul Ioan Casian. Texte alese - volumul 2”, precum și lucrarea arhidi­a­conului dr. Vlăduț-Iulian Roșu, ­„Istoria veșmintelor liturgice din Răsăritul ortodox de la origini până la Sfântul Simeon al Tesalonicului (†1429)”.