Generaţia ’27 şi spiritualitatea ortodoxă

Una dintre cele mai prolifice şi, în acelaşi timp, controversate etape din istoria noastră este perioada interbelică. Dincolo de frământările politice, economice şi sociale de la noi şi din întreaga lume, atunci a apărut o generaţie ce face notă discordantă cu înaintaşii, fiind, în acelaşi timp, în consonanţă cu mişcările intelectuale europene.

Dacă complexul "Dinicu Golescu", aşa cum îl enunţa Adrian Marino, ne-a urmărit de-a lungul timpului, putem spune că Generaţia '27 (nume ce vine de la Itinerariul spiritual publicat în acel an de liderul generaţiei, Mircea Eliade) nu face notă discordantă. Şi totuşi, această generaţie încearcă să ardă etapele pentru a ajunge la "nivelul" Europei. Este o generaţie prolifică şi pierdută în acelaşi timp. Despre ea se poate vorbi numai în termenii paradoxului, ai alăturării de termeni ce, normal, se exclud. Numai astfel au putut sta laolaltă personalităţi ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, fraţii Acterian, Mihail Sebastian, Petre Comarnescu şi mulţi alţii (adunaţi în jurul asociaţiei "Criterion"). Şi totuşi ceva îi uneşte: aplecarea spre spiritualitate, generaţia primind şi numele, ironizat de Zigu Ornea, Şerban Cioculescu şi mulţi alţii, de "spiritualistă". Reîntoarcerea la Ortodoxie şi la Biserica străbună ar putea constitui elementul ce uneşte spirite atât de diferite ca preocupări şi interese, cu toate că mulţi cercetători (de ex. Florin Ţurcanu) contestă afinităţile între ideile centrale ale scrierilor acestor tineri şi punctele centrale ale credinţei ortodoxe. "Întoarcerea la Biserică" Eugen Simion schiţa temele esenţiale ale generaţiei aşa cum au fost sistematizate de Eliade, cel care "vrea "izbânda în spirit", "întoarcerea la Biserică", acceptarea misticismului ca o realitate, recomandă echilibrul şi sinteza. Literatura nu-i pare îndestulătoare pentru spiritul obsedant de căutări (Itinerar spiritual), nici opera ştiinţifică propriu-zisă. Trebuie conjugarea lor. Şi trebuie o bună iniţiere în credinţă şi o trăire creştinească a vieţii. Pentru a găsi un sens vieţii, "trebuie să fim creştini" - scrie el în primele articole din Cuvântul (1927)...". Republicarea operelor acestor scriitori nu face decât să redescopere spirite preocupate de principalele probleme ale omului contemporan. Relaţia lor cu Biserica rămâne încă de discutat, mulţi dintre cei ce scriu astăzi despre aceste legături fiind părtinitori de o parte şi de alta a unei linii ce pare să se îngroaşe tot mai mult. Afinităţile politice ale tinerilor "spiritualişti" nu fac decât să întunece judecata celor ce încearcă să găsească corespondenţe cu Ortodoxia românească. Va trebui o reevaluare a creaţiilor celor ce au influenţat atâtea conştiinţe în epocă şi nu numai şi care, nu de puţine ori, ne reprezintă în lume ca fiind adevăratele noastre valori culturale.