Metanie smerită Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae
La 4 octombrie în Anul Centenar al Patriarhiei Române, Biserica noastră a trăit un moment de bucurie duhovnicească izvorât din Împărăția cerească. Mulți dintre iubitorii de sfinți au participat la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, ce a avut loc la Sfânta Mănăstire Cernica, veche vatră a isihasmului încă din vremea Sfântului Ierarh Calinic. Adesea, în interviurile sale, teologul mărturisitor de odinioară sublinia caracterul de comuniune care trebuie să existe între oameni și, totodată, pe cel comunitar al Sfintei Biserici. Copleșit de emoție, am participat alături de alți invitați la marele eveniment bisericesc și am surprins un lăcaș de rugăciune împodobit în haină de sărbătoare, arhiplin de credincioși, preoți, cântăreți și părinți slujitori, de profesori de teologie, părinți consilieri și de ierarhi ai Sfântului Sinod.
Sfântului Dumitru Stăniloae îi datorăm această zi de bucurie duhovnicească, mai ales mulțumită faptului că cel supranumit dascăl al rugăciunii ne-a adunat pe toți pentru o zi în Sfânta Liturghie, în mărturisirea credinței, mai aproape de Dumnezeu.
Am surprins bucuria domnului Horia Dumitru Ionescu, nepotul sfântului, care a copilărit alături de bunici în casa parohială a Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Vechi din centrul Capitalei, îmbrățișându-i pe ucenicii apropiați ai Sfântului Preot Dumitru, cei care s-au folosit de cuvintele ziditoare de suflete, de sfaturile duhovnicești în ceasul Sfintei Spovedanii, dar și pe cea a credincioșilor, ce se citea într-un mod evident pe chipurile lor pline de lumină. În mai multe momente, biserica mare din ostrov închinată Sfântului Ierarh Nicolae răsuna puternic de cântările intonate de „Tronos”, Grupul psaltic al Catedralei Patriarhale. În atmosfera aceasta duhovnicească, plină de har, cei doi părinți imnografi lângă care am fost așezat, cei care au alcătuit slujba sfântului și acatistul în metrica bizantină, având metanierul la vedere și ochii închiși, rosteau rugăciuni către sfântul prăznuit. Într-un moment de odihnă, cu mare discreție, la chinonic, am adresat în șoaptă întrebarea: Vă odihnește cântarea? O, cum să nu! Rar, foarte rar, ai ocazia să te rogi într-o asemenea atmosferă. Să auzi așa o cântare frumoasă închinată unui sfânt, cântată de un cor atât de mare... a răspuns la fel de șoptit părintele Iosif imnograful, cu ochii săi blânzi, cu chipul monahal asemenea sfinților zugrăviți pe fresca din ostrov. Ulterior slujbei, la finalul cuvântului de învățătură, Părintele nostru Patriarh Daniel a amintit de harisma cu care Duhul Sfânt l-a înzestrat pe profesorul de teologie Dumitru, numită de părinți febră a Duhului, care asemenea unei revărsări continue și firești izvora cuvintele și articolele pe care teologul cinstit de întreaga lume ortodoxă le transforma în manuscrise spre folosul tuturor căutătorilor de Dumnezeu.
Bucuria a fost continuată și după Sfânta Liturghie, când profesorii de teologie, precum și cei care au studiat opera Sfântului Dumitru Stăniloae au dezbătut idei comparând teologia Sfântului Dumitru cu operele teologilor occidentali și au subliniat rotunjimea gândirii ortodoxe a marelui nostru sfânt.
Totodată a fost prezentată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel noutatea editorială intitulată Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, un nou rugător în cer, un album biografic care conține mărturii despre întreaga viață a ilustrului teolog al Sfintei Treimi în imagini și cuvinte, întărite de documente, manuscrise și distincții primite din întreaga lume ortodoxă. Au fost rememorate, de asemenea, relațiile de prietenie dintre sfinții mărturisitori: Cuviosul Arsenie de la Prislop, Cuviosul Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, Cuviosul Sofian de la Antim și Sfântul Preot Dumitru Stăniloae.
În multă liniștire sufletească am constatat câteva ceasuri mai târziu faptul că mintea rămăsese întipărită cu fragmente din slujba preafrumos împodobită, cu bucuria oamenilor care se îmbrățișau cu emoție și peste toate acestea cu imaginea unei Biserici vii respirând Ortodoxia.
Starea de pace sufletească izvorâtă din sfințenia revărsată de casnicii lui Dumnezeu peste oameni se deosebește mereu de bucuria lumească întrucât o covârșește și rămâne mult timp întipărită în suflet întărindu-l în credință. Această stare de har este resimțită mereu în apropierea sfinților, care prin nevoințele lor au devenit locuitori ai Împărăției cerești. Îndrăznesc să remarc faptul că odihna și bucuria duhovnicească revărsate în ziua de 4 octombrie, luna marilor pelerinaje închinate sfinților ce ocrotesc orașele noastre, se datorează celui mai mare teolog al secolului al XX-lea, care în vremea vieții sale a luminat credința oamenilor, iar acum ca sfânt al Bisericii Ortodoxe ne revarsă din harul său nenumărate bucurii sufletești. Se cuvine să facem metanie mare Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, tâlcuitorul iscusit al Filocaliei, pentru odihna și pacea pe care le-a revărsat peste Biserica noastră strămoșească.