O nouă capelă în Parohia „Sfânta Treime”-Tei
Luni, 15 mai, în Parohia „Sfânta Treime”-Tei din municipiul Bucureşti a fost sfinţită piatra de temelie a unei capele. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Noul locaş va avea hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Această capelă ce se va zidi va fi folosită pentru pregătirea tinerilor prin cateheze și cuvinte de învățătură susținute de către părinţii slujitori ai acestei parohii.
De asemenea, ea va fi folosită și drept capelă funerară.
„După ce unii dintre creștini vor trece pragul acestei lumi, dumneavoastră veţi putea să le fiți alături şi să îi privegheaţi în această capelă, rugându-vă după cum sunt datinile româneşti şi creştineşti, vreme de trei zile, până când trupul va fi încredinţat țărânii. Suntem bucuroşi că o astfel de iniţiativă a părintelui paroh şi a părinţilor slujitori prinde contur acum prin această rânduială de sfinţire a locului şi a pietrei de temelie și că în acest loc se va zidi biserică în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Alături de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul s-au aflat părintele Dumitru Ștefănescu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și alți preoți din Protopopiatul Sector 2 Capitală.
Decizia ridicării unei asemenea capele este una firească, parohia deținând înainte o capelă, ce a fost dărâmată, însă, în vremea comunistă.
În timpul comunismului parohia a fost deposedată de teren, iar construcţiile existente şi capela au fost demolate pentru a se construi blocurile din preajmă.
După ce în perioada 2006-2009 s-a reușit construirea clopotniței și a casei parohiale, acum a venit vremea capelei.
„Parohia «Sfânta Treime»-Tei a avut un teren de 5.000 mp în această zonă a Teiului. De-a lungul timpului, însă, a fost deposedat din ce în ce mai mult, ajungând astăzi să avem 1.300 mp. Am avut o clopotniţă foarte mare care a fost dărâmată în perioada comunistă, o capelă de asemenea dărâmată în aceeaşi perioadă. Am reuşit să obţinem o parcelă de teren, unde am construit clopotniţa din nou, iar acum reconstruim capela. Parohia nu are capelă şi este o necesitate pentru oameni, de aceea ne-am gândit că este o perioadă bună să ne apucăm de această construcţie. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am obţinut toate avizele şi toate autorizaţiile necesare construirii acesteia”, a spus părintele paroh Radu Constantin Popescu.
Din anul 2009, în cadrul parohiei funcționează un așezământ școlar de tip after-school în colaborare cu Școala Generală nr. 31 și un program zilnic de meditații.