Patriarh puternic pentru vremuri dificile
N-am fi sinceri dacă n-am recunoaşte că vremurile pe care le trăim sunt dificile. Şi, când spunem dificile, nu ne referim doar la situaţia economică precară, care este evidentă, ci ne referim şi la cea spirituală. Referindu-se la aceste vremuri, Sfântul Apostol Pavel zicea: „În zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie“ (2 Timotei 3, 1-2). Avva Pamvo, în acelaşi spirit, spunea profetic: „În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi mult necaz [...] va intra încă şi în norod necredinţă, desfrânare, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţie“ 1.
Atât profeţiile biblice, cât şi cele patristice se referă la patimile de lăcomie, de individualism exacerbat şi de senzualism care-l robesc pe omul secularizat şi lipsit de preocupări duhovniceşti. În această stare de lucruri, lupta omului credincios „nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri“ (Efeseni 6, 12). Lupta e spirituală, împotriva unui vrăjmaş nevăzut, împotriva duhului veacului şi pentru a se finaliza cu biruinţa binelui e nevoie de un mare strateg. Şi strategul de care Biserica Ortodoxă Română avea nevoie este Patriarhul Daniel. Este un Patriarh puternic, pentru vremuri dificile. […]
Nu intră în iconomia acestui eseu intenţia de a face o biografie a Preafericirii Sale, dar voi creiona totuşi câteva date esenţiale. S-a născut la 22 iulie 1951 în Dobreşti, judeţul Timiş. A făcut liceul la Lugoj, Institutul Teologic la Sibiu, doctoratul la Bucureşti şi studii de înaltă teologie la Strasbourg şi Freiburg im Breisgau.
Mentorul tânărului Dan Ilie Ciobotea a fost marele teolog Dumitru Stăniloae, care, la susţinerea tezei de doctorat, a spus: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde întrebărilor omului de azi, dar să rămână un preot adevărat“2.
Mai apoi, ca dascăl la Bossey, Bucureşti şi Iaşi, s-a validat ca profund şi fin teolog. Însă, cum rar se întâmplă, teologul de marcă a fost dublat şi de un excepţional om cu harismă pastorală şi administrativă. S-a călugărit la Sihăstria, a fost consilier patriarhal, pentru scurtă vreme Episcop-vicar la Timişoara, dar mai ales un Mitropolit de marcă al Moldovei şi Bucovinei. Nu voi face eu acum bilanţul realizărilor de acolo, dar voi spune atât: au fost multe şi minunate.
A devenit Patriarh al României într-o zi blândă de toamnă, pe 12 septembrie 2007. Cu nostalgie îmi aduc aminte că tot într-o asemenea zi l-am întâlnit prima dată: era consilier patriarhal. Cu multă bunăvoinţă şi ospitalitate m-a primit în reşedinţa sa de la Mănăstirea Antim, dându-mi câteva sfaturi inteligente, într-un moment mai dificil de pe calea vieţii. Obişnuim noi, oamenii, dintr-o anume emotivitate interioară, să ne aducem aminte că pe calea vieţii paşii ni s-au intersectat cu ai unor mari personalităţi. În virtutea unei asemenea slăbiciuni îmi aduc şi eu aminte cu sfială că Mântuitorul ne-a chemat la slujirea arhierească, pe Preafericirea Sa şi pe mine, în aceeaşi lună: martie 1990. Apoi, în luna iunie a aceluiaşi an, şi în aceeaşi zi, Preafericirea Sa era ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar eu Episcop al Alba Iuliei.
Când la sfârşit de ianuarie 2011 Dumnezeu l-a chemat pe vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu al Clujului, cu multă înţelepciune şi echilibru a gestionat interimatul şi alegerile ce au urmat. În mod direct am fost eu cel care am beneficiat de atitudinea duhovnicească şi binevoitoare a Preafericirii Sale.
În zbuciumatele vremuri ale reaşezării lucrurilor pe un făgaş spiritual normal, în multe momente, atitudinea fermă a Preafericirii Sale ne-a fost de mare folos. Pomenesc doar câteva din ele: reintroducerea religiei în şcolile de stat, legea cultelor, legi ce prevedeau recuperarea proprietăţilor Bisericii şi salarizarea clerului şi multe, multe altele.
Dar, dintre toate realizările importante, una străluceşte: construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ea va fi o mărturie peste sute de ani a unui zbucium mărturisitor care s-a finalizat cu o mare ctitorie. Însă nici o problemă majoră a lumii contemporane nu i-a scăpat Patriarhului Daniel. De aceea, fiecare an liturgic, din iniţiativa Preafericirii Sale, este dedicat unei frământări ce preocupă societatea. […]
Din crizele în care se găseşte, lumea nu se poate reabilita altfel decât apropiindu-se de Dumnezeu. „Din cauza crizei spirituale profunde a civilizaţiei contemporane, mai ales europene şi nord-americane, în care descreştinarea şi secularizarea devin o notă dominantă a vieţii umane individuale şi sociale“3, a-i îndemna pe oameni să se întoarcă la practicile religioase este o dificultate, spune Preafericirea Sa, dar este şi o necesitate.
Această atitudine fermă ne dă curaj şi nouă în lupta cu răul şi-L rugăm pe Dumnezeu, la acest frumos popas aniversar, să-l păzească „întreg, cu cinste, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Său“. (Text preluat din „Euharistirion Patriarhului Daniel al României“, Editura Basilica, Bucureşti, 2011, pp. 276-279)
Note: 1 Pateric, Ed. Reîntregirea, Alba lulia, 1990, p. 193.
2 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie şi Spiritualitate, Ed. Basilica, Bucureşti, 2009, p. 10.
3 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului, Ed. Basilica, Bucureşti, 2008, p. 11.