Pelerini în Muntele Atonului (1)

Citeşte şi: Pelerini în muntele Atonului (2)

 

În perioada 21 noiembrie-1 decembrie 2007, un grup de clerici, format din ostenitori ai Cancelariei mitropolitane din Iaşi şi profesori de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”, a făcut un pelerinaj la Muntele Athos. Având binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, grupul de pelerini de la Iaşi, format din 12 persoane, a considerat pelerinajul şi ca o călătorie de studii, luând contact direct cu o parte din istoria şi strălucirea Bizanţului, prezentă la Athos prin tradiţii, prin odoare şi relicve de mare preţ, prin atmosfera de altădată, întâlnită în vremea aceea la catedrala şi mănăstirile din capitala vestitului imperiu.

De ce oare oamenii au fost întotdeauna iubitori ai munţilor în care Dumnezeu s-a arătat învăluit în lumină? În istoria mântuirii Sinaiul, Taborul, Eleonul şi alţi munţi au locurile lor bine conturate, păstrate până azi în scrierile sacre şi-n istoria lumii.

În Noul Legământ, la câteva sute de ani după activitatea Sfinţilor Apostoli şi a urmaşilor lor, Muntele Atonului sau Athosul, cum este cunoscut în general, şi-a câştigat un renume special. Capete încoronate, mari generali ai Imperiului Bizantin, patriarhi şi episcopi, iar mai târziu şiruri nesfârşite de pelerini şi-au îndreptat paşii, daniile şi rugăciunile către acest loc supranumit „Grădina Maicii Domnului”.

„La munţi suflete să ne ridicăm, mergi acolo de unde vine ajutorul”, spunea demult proorocul. Poate pentru aceea sunt atâţia pelerini, pentru că este un munte în rugăciune, o cetate a spiritualităţii rămasă invincibilă, o candelă veşnic aprinsă, un far luminos bătut mereu de vânturi, furtuni şi vijelii incredibile.

Istoria muntelui se întinde în zeci de tomuri, scrise cu atenţie, în trecute vremi, de monahii răbdători şi osârduitori care au trudit zeci de ani, la lumina lumânărilor, pentru a consemna istorii şi tradiţii străine de lumea aceasta în care trăim noi. Mulţi ridică din umeri la auzul acestor tâlcuiri vechi, dar ele fac parte dintr-o tradiţie sfântă, care pentru monahii athoniţi este aidoma Scripturilor. Când păşeşti în Sfântul Munte- Aghion Oros - păşeşti de fapt într-o lume a Fecioarei Maria – Stăpâna sau Egumena acestui spaţiu, - a Sfinţilor, a marilor daruri pe care Dumnezeu le-a făcut unor oameni aleşi.

Nu ştiu cum or fi alţii, dar eu de câte ori am ajuns la Aton am avut o bucurie negrăită. Întotdeauna m-am simţit nevrednic să ajung acolo. Trăiri profunde, pregătiri, dezlegarea duhovnicului, griji, planuri, toate acestea se împletesc înaintea unei călătorii către Muntele Sihaştrilor. Uneori, înaintea călătoriei nici nu am reuşit să mă odihnesc. Gândurile toate erau ajunse deja, cu mult înaintea mea, acolo…

Dacă nu ai un sentiment aparte pentru un astfel de pelerinaj, acesta, nu-şi atinge pe deplin scopul.

În perioada 21 noiembrie-1 decembrie 2007, un grup de clerici, format din ostenitori ai Cancelariei mitropolitane din Iaşi, din profesori de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” au făcut un pelerinaj la Muntele Athos.

Având binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, grupul de pelerini de la Iaşi, format din 12 persoane, au considerat pelerinajul şi ca o călătorie de studii, luând contact direct cu o parte din istoria şi strălucirea Bizanţului, prezentă la Athos prin tradiţii, prin odoare şi relicve de mare preţ, prin atmosfera de altădată întâlnită în vremea aceea la Catedrala şi mănăstirile din capitala vestitului imperiu.

Ziua I, 21 noiembrie

După săvârşirea Sfintei Liturghii, din ziua sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, grupul format din arhim. lect. dr. Varlaam Merticariu - vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Benedict Sauciuc, consilier silvic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii Neamţ, arhim. drd. Emilian Nica, asistent la Facultatea de Teologie, Pr. Lect. Dr. Consilier Mihai Vizitiu, pr. prof. dr. Viorel Sava - decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae”, pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, pr. prof. dr. Costache Grigoraş, pr. prof. dr. Petre Semen, pr. conf. dr. Ion Vicovan, ierod. Lavrentie Ţurcanu şi masterandul Dumitru Ojog au călătorit spre Bucureşti, făcând un popas la Patriarhia Română şi la Facultatea de Teologie „Iustinian Patriarhul” din capitala României.

Ziua a II-a, 22 noiembrie

De la Bucureşti, călătoria a continuat prin Bulgaria până la Sofia, unde am vizitat majestuoasa Catedrală „Alexandru Nevski” şi Palatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Delegaţia a fost întâmpinată de PS Episcop Naum, secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, care ne-a oferit date despre istoricul Catedralei şi al Palatului Sfântului Sinod, reţinându-ne şi la masa de prânz. Drumul nostru a continuat prin Bulgaria şi a apoi prin Grecia până la Uranopolis, port la Marea Egee pentru corăbiile care merg la Muntele Athos.

După mai multe zile de furtună, marea era liniştită, cerul senin ca-n zilele de vară, oferindu-ne astfel posibilitatea de a putea călători cu vaporul a doua zi, după programul stabilit.

Ziua a III-a, 23 noiembrie

După rezolvarea formalităţilor vamale şi a obţinerii Diamonitirionului, (permis special necesar pentru vizitarea muntelui) ne-am îmbarcat pe vaporul „Aghios Panteleimonos” care ne-a dus până la Dafni, portul Sfântului Munte. De pe puntea vasului, am avut posibilitatea, pe parcursul celor două ore cât a durat călătoria, să admirăm chiliile, arsanalele şi mănăstirile presărate pe porţiunea de câţiva zeci de kilometri, dintre Uranopolis şi Dafni. Am trecut cu vaporul pe lângă arsanaua (portul) Sf. Ştefan cel Mare de la Zografu şi cele ale Mănăstirilor Hilandar şi Konstamonitu, dar şi prin vecinătatea vestitelor mănăstiri Dochiariu, Xenofontos şi Panteleimon (Rusicon).

Însoţiţi de pescăruşi şi de mulţi pelerini, unii veniţi ca şi noi din locuri îndepărtate, am admirat frumuseţea cerului senin şi a apei care împrumută pe alocuri, culoarea smaraldului. Timpul a trecut fără să ne dăm seama şi am călcat, cu emoţie şi evlavie, pământul binecuvântat al Atonului.

Mănăstirea Vatopedu în febra pregătirilor

Din portul Dafni, unde ne aştepta o maşină, am început pelerinajul propriu-zis. Prima mănăstire în care ne-am închinat a fost Sfântul Panteleimon-Rusicon, cu o istorie de un mileniu, locuită de monahi ruşi, începând cu anul 1840. Se spune că numărul lor a trecut, înainte de revoluţia din 1917, de 3000 de nevoitori. Pentru un asemenea sobor, mănăstirea are nenumărate construcţii, chilii şi paraclise, care seamănă de departe cu un oraş. Căzute în ruină în timpul dictaturii roşii, Rusiconul trece acum printr-o perioadă de restaurare care continuă în ritm susţinut, cu numeroase ajutoare venite din Rusia şi Uniunea Europeană.

Pe malul Mării Egee am continuat călătoria la Mănăstirea Xenofontos, datând din veacul al X-lea, ajutată de domni români ca Neagoe Basarab, Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Mihnea Voievod şi alţii. Mănăstirea adăposteşte două vestite icoane „Odighitria” şi „Sf. Gheorghe” şi are o frumoasă şi spaţioasă biserică, cu o impunătoare catapeteasmă de marmură şi cu pictura nouă în altar şi Naos, realizată de călugări din obştea mănăstirii.

Am urcat muntele, trecând pe lângă schitul Mănăstirii Xenofontos şi am ajuns, după un ceas de mers cu maşina, la chilia românească Sf. Gheorghe-Colciu. Ne-am închinat în micul paraclis, am făcut un trisaghion la mormintele părintelui ieroschimonah Dionisie Ignat şi al ieroschimonahului Gheorghe-Gamaliil Boboc, am vizitat smerita chilie a părintelui Dionisie (amenajată ca un modest muzeu) şi am admirat priveliştea şi liniştea locului.

Părintele ierodiacon Ghimnazie ne-a oferit măsline, pâine şi apă rece, ne-a spus un cuvânt folositor şi apoi am plecat spre Mănăstirea Vatopedu.

Mănăstirea, se afla în febra pregătirilor pentru sărbătoarea Sf. Ioan Gură de Aur (după calendarul athonit), al cărui cinstit cap se păstrează în mănăstire. Erau aşteptaţi delegaţi din toate Bisericile Ortodoxe, ierarhi şi clerici, pentru a-l cinsti pe marele ierarh de la Constantinopol, la împlinirea a 1600 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

După vizitarea bisericii mari şi închinarea la icoanele Maicii Domnului: „Prevestitoarea”, „Ctitoriţa”, „Mângâietoarea”, „Înjunghiata”, „Atotîmpărăteasa” şi la sfintele relicve aflate în tezaurul mănăstirii, ne-am întâlnit cu stareţul Efrem în Sinodiconul oficial.

Cu acest prilej, monahul Daniel Cotescu, ghidul nostru în spaţiul vatopedin, i-a prezentat pe toţi clericii delegaţiei de la Iaşi. A urmat o discuţie interesantă între aceştia şi stareţul mănăstirii.

În obştea Mănăstirii Vatopedu, se pare cea mai numeroasă în prezent din tot muntele, vieţuiesc 15 români, cei mai mulţi absolvenţi de şcoli superioare (proveniţi din familii vestite).

Ziua a IV-a, 24 noiembrie

După puţină odihnă, am participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată într-unul din paraclisele mănăstirii, slujbă la care s-a rostit Crezul şi Tatăl Nostru în limba română, împreună cu unele cântări (Pe Tine Te lăudăm, Axionul).

În biserica mare a Mănăstirii Vatopedu, am săvârşit un trisaghion pentru odihna şi iertarea păcatelor arhimandritului Ioanichie Bălan, cunoscutul monah şi cronicar de la Mănăstirea Sihăstria. În acea zi, în ţară, avea loc înmormântarea cuvioşiei sale. A fost rânduiala lui Dumnezeu să-l pomenim la Athos, locul în care a fost pelerin şi despre care a scris în însemnările sale de călătorie.

Spre Mănăstirea Pantocrator

La un moment dat, am oprit maşina şi am admirat panorama desfăşurată înaintea noastră, ca într-o poveste. Departe, era marea cu valuri şi zboruri de pescăruşi, pe o stâncă imensă Mănăstirea Atotţiitorului care pare de departe ca o cetate, undeva deasupra noastră Schitul Sf. Ilie şi cerul fără nori ca într-o zi de vară fierbinte. Din păcate, fotografia n-a reuşit să surprindă deplin imaginea de care amintesc.

Ajunşi la mănăstire ne-am închinat în frumoasa biserică ajutată de domnitorii Neagoe Basarab, Vlad Ţepeş şi Vlad Călugărul. Icoana „Gherontisa” are o istorie plină de tâlc, fiind printre cele mai cunoscute ale Athosului.

Ne-am continuat pelerinajul la schitul Sf. Ilie, loc în care domneşte o ordine desăvârşită. Aici s-a nevoit Sfântul Paisie Velicikovsch, împreună cu ucenicii săi înainte de a veni în Moldova.

Următorul popas a fost la Schitul Sf. Andrei din Careia, capitala muntelui. Altădată schit rusesc, Sf. Andrei, rămas în ruină şi fără personal se află acum în faza de început a restaurării. Biserica, ce poate adăposti aprox. 2000 de călugări, este închisă tocmai pentru lucrări de consolidare. Tot în Careia am văzut Biserica „Protaton” aflată şi ea în şantier şi ne-am închinat la vestita icoană a Maicii Domnului „Axion Estin”.

Următoarea mănăstire vizitată a fost Stavronichita, fondată în veacul al XI-lea, ajutată în decursul vremii de domnitorii valahi Radu Paisie, Vlad Vintilă, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

Deşi este considerată cea mai mică între cele douăzeci de mănăstiri athonite, Stavronichita este posesoarea unor valori inestimabile. În primul rând este vorba de pictura strălucitului Teofan Cretanul care a pictat interiorul bisericii şi catapeteasma. Cele mai multe icoane au fost reproduse în întreaga lume creştină şi se regăsesc în erminiile folosite de iconografi. Tot la Stavronichita se află icoana Sf. Nicolae cu scoica, găsită de pescari în apele mării.

Ne-am îndreptat apoi spre Iviru, celebra mănăstire construită în anul 980 d.H., care adăposteşte sfânta icoană „Portăriţa”, venită pe mare după cum istorisesc scrierile din adânc de istorie. După tradiţie, în apropierea acestei mănăstiri, Maica Domnului, însoţită de Evanghelistul iubirii a păşit pe teritoriul muntelui. După sute de ani, ea şi-a trimis chipul în icoană şi i-a ajutat mult pe călugării care i-au cerut, în smerenie, ocrotirea.

Mănăstirea a aparţinut călugărilor iviriţi sau georgieni (în veacul al XIX-lea se aflau 150 la număr), iar în prezent are vieţuitori greci. La 15 august, aici se realizează cel mai important hram al Athosului, cu participarea a sute de călugări şi a multor pelerini. În prezent, mănăstirea are 40 de vieţuitori.

Alt popas a fost la Mănăstirea Karakalu, ctitorită aproape din temelii de Petru Rareş şi mai târziu de Alexandru Lăpuşneanu şi Ruxandra Doamna. Mănăstirea are ca toate celelalte, importante sfinte moaşte şi o icoană superbă care-i reprezintă pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel îmbrăţişaţi.

De la Karakalu, ne-am îndreptat spre locul în care vestitul stareţ de la Lavra, Sfântul Atanasie s-a întâlnit cu Maica Domnului. În faţa Celei mai înalte decât cerurile a izvorât apă, care curge şi azi, numită aghiazma Sfântului Atanasie. Era pe înserat, la ceas de vecernie, când în toate bisericile şi paraclisele muntelui se săvârşea slujba dinaintea duminicii.

Ne-am continuat drumul, trecând pe lângă Marea Lavră şi îndreptându-ne către Prodromul. Cu fiecare an, schitul românesc seamănă tot mai mult cu o mare mănăstire. Înainte de a ajunge la schit, am admirat drumul nou, din beton, realizat pe porţiunea dintre Marea Lavră şi aşezământul românesc. La poarta schitului, părintele Iustinian şi alţi monahi români ne-au întâmpinat cu bucuria „fraţilor în unire”. Ne-am închinat la biserică şi am cinat în trapeză, ascultând poveţele părintelui Iustinian. Seara a trecut repede şi îndată după miezul nopţii a sunat clopotul pentru slujba de duminică.

A fost o zi plină în care am văzut multe frumuseţi şi ne-am închinat în atâtea mănăstiri şi schituri. Din acest punct de vedere a fost ziua cea mai încărcată.

Ziua a V-a, 25 noiembrie

Cu mult înainte de revărsatul zorilor, călugării se află în biserică. Atmosfera slujbelor săvârşite la lumina candelelor şi a lumânărilor te duce într-o altă lume, străină nouă. Citirile şi cântările curg armonios, fără grabă.

La vremea potrivită, am săvârşit Liturghia în sobor de 12 slujitori. Părinţii din Prodromul mi-au spus că a fost pentru ei ca o zi de Paşti. Aşa a fost şi pentru noi. Când am isprăvit slujba era deja ziuă. Zorii s-au ivit de fapt în vremea Epiclezei. Nu pot tălmăci în cuvinte trăirile de atunci.

Ne-am întâlnit după Sfânta Liturghie cu părintele arhimandrit Petroniu Tănase, vestitul stareţ al Prodromului. Încărcat de vrednicii, la vârsta sa de 92 de ani, părintele Petroniu este nelipsit de la toate slujbele. Împreună cu părintele Macarie, osârduitorul şi ordonatul eclesiarh, vine întotdeauna înainte de începerea slujbei. Participarea la rânduielile liturgice cu evlavie şi smerenie este de fapt anticiparea sau pregustarea veşnicilor bunătăţi pregătite celor care-L caută pe Dumnezeu.

Împreună cu părintele Petroniu, am luat parte la agapă şi am ascultat cuvântul de folos, nelipsit de la mesele athoniţilor. La Sinodiconul mănăstirii, în primitoarea încăpere de la balconul căreia am privit marea şi toată Vigla, cea mai aspră zonă a muntelui, părintele stareţ Petroniu ne-a vorbit despre istoria schitului, despre anii stăreţiei sale la Slatina, despre decretul comunist 410/1959 care a scos monahii din mănăstiri şi despre strădaniile românilor în „Grădina Maicii Domnului”. Ne-am aflat în acele zile „umbriţi” de vârful Atonului (2033 m), la propriu şi la figurat, Prodromul ca şi Lacu (pe cealaltă parte) aflându-se în imediata sa proximitate.