Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Pelerini în muntele Atonului (2)

Pelerini în muntele Atonului (2)

În perioada 21 noiembrie-1 decembrie 2007, un grup de clerici, format din ostenitori ai Cancelariei mitropolitane din Iaşi şi profesori de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“, a făcut un pelerinaj la Muntele Athos. Având binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, grupul de pelerini de la Iaşi, format din 12 persoane, a considerat pelerinajul şi ca o călătorie de studii, luând contact direct cu o parte din istoria şi strălucirea Bizanţului, prezentă la Athos prin tradiţii, prin odoare şi relicve de mare preţ, prin atmosfera de altădată întâlnită în vremea aceea la catedrala şi mănăstirile din capitala vestitului imperiu.

Continuăm călătoria noastră pe muntele Atonului. La ceas de vecernie, în ziua a V-a, am plecat spre Mănăstirea Marea Lavră - Meghistis Lavra - pe teritoriul şi sub ascultarea căreia se află schitul românesc. Cea dintâi şi cea mai importantă mănăstire athonită, Lavra a împlinit, în 1963, un mileniu de viaţă chinovială (de obşte). În biserica mare, care păstrează încă lespezile originale, se află mormântul Sfântului Atanasie, marele ctitor al mănăstirii, fiind considerat cea mai cunoscută figură monahală a locului. Icoanele - „Maica Domnului Economa“, „Cucuzeliţa“ şi altele, sfintele moaşte, manuscrise şi tipărituri, odoare rare, istorii şi tradiţii strălucite, toate la un loc fac din Lavra cea mai cunoscută şi mai importantă mănăstire a lumii ortodoxe.

Ne-am închinat în biserica mare, la mormântul Sfântului Atanasie, în paraclisul icoanei „Cucuzeliţa“, care ne aduce aminte de cel mai mare cântăreţ al lumii, Cucuzel, călugăr în obştea acestei mănăstiri, şi am văzut, în treacăt, vechile zidiri ale împăratului Nichifor Focas, de la sfârşitul veacului X. Amintirea sfântului Atanasie este, în acest loc, pururea vie. Chilia lui a devenit paraclisul unde se fac, de o mie de ani, tunderile în monahism, fără excepţie, şi locul în care se împart ascultările comunitare la începutul fiecărui an, după obiceiul muntelui.

Mormântul său a rămas neatins. Se spune că de câte ori s-a încercat deschi-derea lui, au ieşit scântei care i-au risipit pe cei din preajmă. La pomenirea sa, ca şi la hramul Mănăstirii Iviru, se adună călugări din tot muntele şi pelerini veniţi de departe.

Am plecat de la Lavra cu bucurii şi tristeţi. Până la Prodromu se făcuse deja seară. O linişte de început de lume cu pace în suflete se aşternu peste muntele Sfânt şi peste noi.

Ziua a VI-a, 26 noiembrie

După calendarul atonit, în această zi este pomenit Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. Ajunseserăm la Prodromu. După miezul nopţii, aici a început slujba. Din nou am slujit Sfânta Liturghie în sobor de şapte slujitori. Schitul nostru românesc are, în tezaurul său, o părticică din moaştele marelui ierarh. La slujba utreniei, la vohodul Laudelor, caseta de argint care păstrează relicva a fost adusă lângă iconostas pentru venerare. La sfârşitul doxologiei a fost reaşezată în sfântul altar, unde stă de obicei. Sf. Ioan Gură de Aur a fost cinstit pretutindeni în acest an jubiliar, dar cum aminteam, în mod deosebit în Sfântul Munte Athos.

După Sfânta Liturghie (în cadrul căreia, ca şi în ziua precedentă, am făcut ectenie specială pentru adormiţii: arhim. Ioanichie Bălan, ieroschim. Iasim Neagu şi pr. Constantin Barna) am plecat în pelerinaj la peştera Sf. Atanasie, la jumătate de oră de mers pe jos, locul unde se retrăgea uneori Sfântul Atanasie, marele stareţ al Lavrei. Agăţată de peretele muntelui, în faţa unei prăpăstii care coboară până la mare, locul este înfricoşător, dar şi pitoresc în acelaşi timp. Valurile mării, mai întotdeauna agitate în această parte a muntelui, lovesc ţărmul şi tulbură liniştea locului. În sezonul rece, furtuni şi vânturi năprasnice fac din zona aceasta un teritoriu aproape imposibil de locuit. Din acest motiv, chiliile sihaştrilor sunt rare, iar cei care se încumetă se luptă din greu cu ispitele de tot felul.

Puţin mai departe de chilia Sfântului Atanasie, ne-am închinat în bisericuţa Sfântului Mina din chilia părintelui Iosif, un sihastru prieten al aviatorilor, care ne-a spus un cuvânt înţelept despre grijile şi preocupările contemporanilor.

Când ne-am întors la Prodromu ne-am închinat la Gropniţă şi la paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul şi am avut din nou o întâlnire cu părintele Petroniu Tănase. Cu mare regret am plecat din schitul nostru, rămânând recunoscători tuturor pentru cuvintele de suflet, pentru rugăciune şi ospitalitate. Suntem îndatoraţi să le mulţumim părinţilor Petroniu, Atanasie, Iustinian, Daniel, Macarie, Matei, Emilian, Tarasie şi tuturor celorlalţi. Am plecat de acolo cu gândul de a reveni. Purtăm cu noi amintirea zilelor petrecute la Prodromu, a Liturghiilor săvârşite în grai românesc şi a comuniunii cu fraţii de acelaşi neam cu noi.

Am călătorit cu maşina schitului Prodromu până la schitul Lacu - Tebaida Athosului - sau pustiul cel dintru adânc. Am ajuns înaintea înserării. Valea răsuna de lucrările care se făceau la chiliile româneşti. Ne-am împărţit la chiliile „Buna-Vestire“, „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Antonie“. Fiecare chilie cu programul ei de rugăciune. La revărsatul zorilor Liturghia se săvârşeşte în mai multe paraclise din chiliile aşezate în toată valea schitului Lacu.

Le-am mulţumit părinţilor David, Pavel, Ghenadie şi Nechifor pentru găzduire şi am plecat mai departe.

Ziua a VII-a, 27 noiembrie

Zona schitului Lacu, cu cele 10-12 chilii româneşti, este cea mai frumoasă din tot muntele. Seamănă mult cu munţii din România şi poate de aceea peste 40 de călugări români se nevoiesc acolo. După ţinutul pitoresc de la Lacu am plecat spre Mănăstirea Filoteu, zidită în veacul al X-lea, iar mai târziu, refăcută de împăratul Andronic al II-lea Paleologu, care-i dăruieşte şi mâna dreaptă a Sfântului Ioan Hrisostom. Ne-am închinat în biserica mare, am cântat Axionul înaintea icoanei „Glicofilusa“ - „Dulcea sărutare“ şi ne-am îndreptat spre Lavra de odinioară a Ţării Româneşti - Mănăstirea Cutlumuşiu. Fondată în veacul al XII-lea, Cutlumuşiu a fost ajutată de mulţi domni ai Valahiei şi ai Moldovei, iar unul dintre egumenii ei, Hariton, a fost mitropolit al Ţării Româneşti. Icoana „Mijlocitoarea“ şi catapeteasma lucrată de un călugăr vreme de 17 ani, sunt renumite în tot muntele. Mănăstirea se află foarte aproape de Careia, capitala republicii monahale, şi era cea mai familiară domnilor şi călugărilor români de odinioară.

Următorul popas a fost la Mănăstirea Xiropotamu, construită - după tradiţie - de pioasa împărăteasă Pulheria, transformată în chinovie de Sfântul Pavel Xiropotamiteanul. Şi aici mulţi domni români au făcut danii importante şi au împodobit într-o ferecătură de aur şi nestemate preţiosul lemn al Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Mănăstirea a fost restaurată în cea mai mare parte şi se află într-o ordine desăvârşită. Deşi vizita noastră nu era anunţată, ne-am putut închina la Sfânta Cruce a Domnului şi am cântat „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase …“ Am coborât la Dafni şi, după numeroase peripeţii, am ajuns la Mănăstirea Simonos Petra.

Construită pe vârful unei stânci şi considerată cea mai spectaculoasă mănăstire athonită, Simonos Petra este o adevărată minune. Închisă în cea mai mare parte a timpului, cu monahi solitari, Simonos Petra a trecut prin mari prefaceri edilitare, dar şi duhovniceşti. Face misiune în diferite locuri ale lumii, editează cărţi şi CD-uri şi a devenit cunoscută peste tot. Ne-am bucurat să vedem în sinodicon chipul marelui domn român unificator Mihai Viteazul şi am reuşit să ne închinăm, după momente de aşteptare, în biserica mănăstirii.

Ne-am închinat şi noi la moaştele Sf. Maria Magdalena care se păstrează la 37 de grade, temperatura corpului uman! Acesta este adevărul pe care l-am simţit şi noi! Am părăsit cetatea de pe stâncă uimiţi.

În portul de la Dafni, unde aşteptam o barcă specială, ne-am întâlnit cu IPS Pantelimon, Mitropolit de Veria, Nausa şi Kampanias, invitat special în munte la pomenirea Sf. Ioan Gură de Aur.

Pe marea învolburată am călătorit cu o şalupă specială până la Mănăstirea Dionisiu, datată din veacul al XIV-lea, o adevărată cetate medievală construită pe o stâncă mai puţin spectaculoasă ca la Simonos Petra.

Am ajuns la vremea Vecerniei. În bisericuţa strâmtă ne-am închinat la moaştele sfinţilor şi ne-am rugat în special Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, care şi-a sfârşit zilele, în mare modestie, între zidurile acestei mănăstiri.

La lăsarea nopţii am contemplat mănăstirea pe aleile din juru-i şi am ascultat valurile furioase zbătându-se la baza stâncii care rămăsese neclintită. Mi-am adus aminte de cuvintele Mântuitorului Hristos: „Omul înţelept şi-a zidit casa pe stâncă. Au venit valuri puternice, furtuni, dar casa n-a putut fi dărâmată…“

Ziua a VIII-a, 28 noiembrie

În zori am participat la Sfânta Liturghie. În paraclisul respectiv nu încăpeau decât câţiva monahi. Ceilalţi au ascultat slujba din pridvorul alăturat. Şi la Dionisiu s-a rostit Crezul şi Tatăl nostru în limba română. La orele 8.30 am făcut o croazieră cu vaporul pe partea de vest a muntelui: Nea Schiti, Aghia Ana, Capsocalivia şi Katunakia.

Am văzut chilii agăţate pe buza prăpastiei în locuri inaccesibile, fără apă şi fără posibilităţi de comunicare. Ne-am întors la Dafni şi apoi la Uranopolis. Am vrut să mai rămânem, dar oare suntem vrednici să vieţuim într-un astfel de loc? Avem oare răbdarea sfinţilor athoniţi şi desprinderea lor de material, de omenesc, de efemer? Când vaporul a ajuns în Ouranopolis, în muntele Athos începeau privegherile. Din nou se auzea glas de clopot care alungă mereu neliniştea şi grijile mărunte.

Coborâţi pe ţărm, ne-am întâlnit cu părintele Petru Sidoreac, prietenul şi binefăcătorul ieşenilor. Împreună călătorim spre Ormilia, cea mai organizată şi mai numeroasă obşte de călugăriţe din Elada. Şi acolo un alt colţ de Aton, o altă grădină cu minunate flori ale Ortodoxiei. Biserica-i o adevărată bijuterie, cu picturi adevărate şi lucrări de artă săvârşite, în cea mai mare parte, de călugăriţe.

Presaţi de timp, marele potrivnic al nostru, tuturor, am plecat spre Veria, vechea cetate Bereea amintită în paginile Noului Testament. La Mitropolia din Veria, Naussa şi Kampanias ne-am întâlnit cu IPS Mitropolit Pantelimon, prietenul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. IPS Sa a adus la Iaşi, în anii trecuţi, moaştele Sf. Apostol Pavel şi un fragment din Lemnul Cinstitei Cruci a Mântuitorului Hristos. Cu mare bunăvoinţă, în ciuda unui program foarte încărcat, IPS Pantelimon s-a întreţinut cu părinţii de la Iaşi, oferind tuturor daruri şi cina din seara respectivă. După despărţirea de marele mitropolit ne-am îndreptat spre Mănăstirea Panaghia Soumela.

Ziua a IX-a, 29 noiembrie

Mănăstirea Panaghia Soumela este continuatoarea vechii mănăstiri cu acelaşi nume din Pont. Zidită de împăraţii bizantini, această vestită lavră şi-a încetat activitatea odată cu alungarea grecilor din Asia Mică, la începutul veacului al XX-lea. Stabiliţi în regiunea Veria, aceştia au refăcut, într-o altă locaţie, mănăstirea şi au adus cu ei icoana Panaghia Soumela, părticica din Sfânta Cruce şi un Evangheliar preţios. La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste un milion de credincioşi participă la hramul mănăstirii. După ce ne-am închinat Sfintei Cruci şi icoanei Celei Preaînalte, am revenit în Veria şi am vizitat locul predicii Apostolului Neamurilor, din urmă cu 2000 de ani, îndată după propovăduirea Evangheliei în Cetatea Tesalonicului. Locul este amenajat corespunzător, cu un monument împodobit cu mozaicuri, care aminteşte de venirea Sfântului Pavel în cetatea lor.

Călătoria noastră a continuat la Tesalonic, cetate străveche a culturii greceşti şi a istoriei creştine, încreştinată de Apostolul Pavel.

Împreună cu părintele Petru Sidoreac, căruia îi mulţumim pentru ajutor şi pentru timpul ce ni l-a afectat, am vizitat biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Dumitru, vechiul loc al martiriului slăvitului mărturisitor, stadionul şi agora din apropiere, astăzi într-un amplu şantier arheologic, Biserica Sf. Sofia şi Mănăstirea Aghia Teodora. În ultimii ani, la Sf. Teodora s-au făcut numeroase lucrări de construcţie şi restaurare. Biserica ce adăposteşte moaştele Sfinţilor David şi Teodora a fost împodobită cu pictură de mare ţinută şi cu mobilier bine realizat. În chiliile acestei mănăstiri au fost găzduiţi mulţi monahi români care au studiat la Universitatea „Aristotel“ din Tesalonic. Într-o plimbare peripatetică am revăzut Tesalonicul, această împletire între istorie şi modernitate, între o strălucită istorie şi cultură şi prezentul, specificul şi obiceiurile greceşti de la început de mileniu III.

Am părăsit Tesalonicul la o oră de vârf, cu circulaţie infernală şi obositoare.

Ne-am îndreptat spre Mănăstirea „Sfântul Ioan Pro-dromu“ de la Acritohori, mănăstire aflată în jurisdicţia Mitropoliei de Siderokastro, construită în ultimii 30 de ani, cu o obşte de aproximativ 40 de călugăriţe.

Ziua a X-a, 30 noiembrie

La Mănăstirea „Sfântul Ioan Proorocul“ noaptea se săvârşise Privegherea şi Liturghia.

Noi am plecat în zori spre ţară. După ce am părăsit teritoriul Greciei, la două ore de călătorie, am ajuns la vestita mănăstire Rila care adăposteşte moaştele Sfântului Ioan de Rila, un vestit sihastru care s-a nevoit în munţii din apropiere în veacul al IX-lea.

Era o zi rece, cu polei. Atmosfera din Grecia cu zilele călduroase se schimbase brusc.

Mănăstirea Rila, cu chilii dispuse pe trei şi patru nivele, este aproape pustie. Aşa a rămas încă din anii regimului comunist. De altfel, în toată Bulgaria sunt numai trei sute de călugări pentru 150 de mănăstiri şi schituri.

Am plecat de la Rila cu părerea de rău că o asemenea mănăstire are numai câţiva rugători.

Am călătorit apoi toată ziua şi o bucată din noapte. În dimineaţa zilei de 1 decembrie am ajuns la Iaşi.

Un pelerinaj bogat, cu multe bucurii, cu posibilitatea întâlnirii a numeroase mănăstiri şi locuri pline de istorie şi sfinţenie. O astfel de călătorie este un moment de răscruce în viaţa fiecărui pelerin. Fiecare rămâne în suflet cu ce a adunat. Cel care a agonisit lumină, păstrează lumina şi bucuria întâlnirii cu sfinţenia.

Pelerinajul din „Grădina Maicii Domnului“ ne-a adus binecuvântarea Împărătesei îngerilor şi Egumena acestui loc, care L-a rugat pe Fiul ei să binecuvânteze muntele, să-şi îndrepte iertarea şi darurile cele bogate asupra lui şi să-l păstreze neatins până la sfârşitul veacurilor.

În fine, o călătorie la Athos înseamnă trăiri care rămân ascunse în suflet şi de care nu poţi vorbi prea mult ori să le scrii ca o simplă impresie de călătorie. Deasupra lucrurilor omeneşti, întâlnite oriunde în lume, la Athos te întâlneşti cu înălţimile duhovniceşti, cu sfinţenia care mântuieşte lumea.