Pomenirea poetului Mihai Eminescu la mormântul său din București
Astăzi, 15 iunie 2026, s‑au împlinit 137 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu. În această zi de aducere aminte, la mormântul său din Cimitirul „Șerban Vodă”‑Bellu din București a fost săvârșită slujba Parastasului de către un sobor de preoți. O slujbă de pomenire a fost săvârşită astăzi şi la finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Patriarhală istorică din Capitală.
Numeroși admiratori ai poetului‑nepereche și ai operei sale s‑au adunat la mormântul său pentru a‑l omagia și a se ruga pentru odihna sufletului său la 137 de ani de la mutarea sa la Domnul. Slujba Parastasului a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de părintele Florin Ionică, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
După încheierea slujbei de pomenire, părintele Florin Ionică ne‑a împărtășit câteva gânduri despre momentul de rugăciune și despre opera marelui poet: „În data de 15 iunie 1889 trecea la Domnul poetul național Mihai Eminescu. Opera celui ce a fost poet, prozator, dramaturg și publicist român rămâne pentru noi dovada spiritului de credință și a iubirii de biserică, de neam și de limbă. Astăzi se împlinesc 137 de ani de când marele poet român a trecut la Domnul. În această zi, cu înalta binecuvântare a Părintelui Patriarh Daniel, a fost oficiată Sfânta Liturghie în capela Cimitirului Bellu de către un sobor de preoți din cadrul Administrației cimitirelor și crematoriilor umane din București, sub protia părintelui Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din Capitală. În continuare, a fost săvârșită slujba Parastasului la mormântul poetului Mihai Eminescu. Citindu‑i viața și opera, gândul meu se îndreaptă spre trei aspecte esențiale: personalitatea sa culturală profundă, patriotismul și dorința sa arzătoare de viață veșnică. Mihai Eminescu nu a fost doar cel mai mare poet, ci un adevărat titan al culturii românești”.
De asemenea, părintele Gheorghe Dilirici a adăugat: „Mihai Eminescu este un poet pe care Biserica, după atâția ani, nu l‑a uitat, pentru că el a fost un fiu iubit al Bisericii pe care a iubit‑o la rândul său și a spus, de nenumărate ori, că Biserica noastră strămoșească este cea care a menținut unitatea de limbă și de cultură a poporului român. Săvârșirea sfintelor slujbe în perioada în care Mihai Eminescu a trăit a ținut această națiune unită. El a fost un mare patriot și un mare creștin”.
În aceeași zi, marele poet a fost pomenit și la finalul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală. Psalţii catedralei au cântat, cu acestă ocazie, poezii eminesciene puse pe notaţie muzicală de către părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.