Seminariștii de la Mănăstirea Neamț și-au sărbătorit ocrotitorul
Joi, 5 august, când Biserica Ortodoxă l-a prăznuit cu mare cinste pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ și-a sărbătorit ocrotitorul.
Sfântul Ioan Iacob este patronul spiritual al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Cu acest prilej, an de an, în ziua prăznuirii sfântului, elevi seminariști, profesori și credincioși sosiţi din toate colţurile ţării şi din străinătate vin să se roage Cuviosului, cerându-i ajutorul şi mulţumindu-i pentru binefacerile primite.
Manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea hramului au debutat încă din seara zilei de miercuri cu slujba Privegherii, săvârșită de către un sobor de preoți. Joi, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, începând cu ora 6:00, în Biserica Seminarului de la Mănăstirea Neamț au fost săvârșite slujba Aghesmei mici și Taina Sfântului Maslu, urmate de Acatistul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la un Altar special amenajat în fața lăcașului de cult de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori - preoți, profesori și stareți ai mănăstirilor din zonă - și în prezența mulțimii de pelerini.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Macarie a adresat celor prezenți un cuvânt de învăţătură în care a punctat principalele repere din viaţa Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, arătând că, dacă Sfântul Ioan a rămas orfan de ambii părinți după ce mama sa a trecut la Domnul la 6 luni după ce l-a născut, iar tatăl său a murit pe front, societatea de astăzi nu este nici ea lipsită de astfel de povești triste: „Astăzi sunt mii de copii lăsați orfani de părinții lor, care deși nu au pierit într-un război, asemenea tatălui Sfântului Ioan Iacob, au luat calea străinătății, lăsându-i de izbeliște. O statistică actuală aproximează cifra de 80.000 de copii care au rămas fie fără un părinte, fie fără ambii părinți, deoarece aceștia au plecat în străinătate. Câtă durere sub cerul României! Să ne dăm silința ca aceștia să descopere Cerul lăuntric și iubitor întru grija, dragostea și rugăciunea noastră, iar noi, ierarhii din diasporă, nu o dată, ci de multe ori am transmis pastorale părinților să fie lângă copii și să nu-i lase singuri, să nu se simtă abandonați. Apoi, sunt și mai multe mii de copii care au fost abandonați de părinții lor biologici și lăsați pradă TV-ului, telefoanelor sau jocurilor video. Și aceștia sunt orfani, fiindcă le-a fost abandonată educația, iar acum, iată, se caută cu orice chip să se introducă și educația sexuală în școli, care atentează la inocența copiilor noștri, robindu-le inimile și conștiințele lor. Atât mai adaug - că un popor dăinuie în măsura în care are grijă de două comori ale sale: înțelepciunea bătrânilor și inocența copiilor. Să avem grijă, așadar, și de cei vârstnici, și de puritatea copiilor noștri. Să-i cerem ajutorul Sfântului Ioan Iacob, sub ocrotirea blândă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întru nădejdea mântuirii noastre. Amin!”.
La momentul cuvenit, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ciprian Costel Opincă, iar la finalul slujbei, ierarhul le-a mulțumit tuturor tinerilor care s-au ostenit să meargă în tradiționalul pelerinaj pe urmele sfinților nemțeni, vorbind despre rolul important pe care îl au sfinții lui Dumnezeu în viața tuturor creștinilor: „Zilele sfinților nemțeni - trei zile în care se cuvine să meditam puțin la ceea ce se întâmplă cu viața noastră și cu viața lumii. Aproape prea mult ni se tot amintește de valuri și valuri de multe feluri care vin asupra noastră. Și este adevărat - că de la păcatul lui Adam și până astăzi, valuri de ispite și încercări au venit asupra noastră și asupra lumii. Când vorbim de val, vedem un torent de apă care risipește totul în calea sa. Dar dacă înaintea valului se ridică o stâncă, un stejar sau o mână întinsă care te ajută, valul trece și tu rămâi nevătămat. Ce este această stâncă, ce este acest stejar, această mână întinsă? Sunt sfinții lui Dumnezeu, pe care suntem chemați să-i urmăm în viața noastră. Cum se arată în viața noastră ajutorul sfinților, coloana de rezistență de care, atingându-ne, rămânem nevătămați în fața ispitelor? Prin patru lucruri: citind viețile lor, pentru ca slava Împărăției cerurilor să pătrundă și în viața noastră. Apoi, cinstindu-le sfintele icoane și, văzând chipul lor cel plin de Duhul, să încercăm să râvnim puțin către asemănarea cu ei. În al treilea rând, închinându-ne sfintelor moaște pline de Duhul Sfânt, să tindem să îl dobândim și noi, iar în al patrulea rând, mergând în locurile în care au vieţuit ei, așa cum astăzi ați venit dumneavoastră […]. Privind la Sfântul Ioan, observăm la el trei lucruri: dragostea de Dumnezeu, dragostea de oameni și rugăciunea fierbinte. Având acestea, oricât va fi valul de mare, noi nu ne temem pentru că suntem creștini […]. Să ne aibă Dumnezeu în pază, ca viețuind în realitatea care ne este dată, să nu ne pierdem nădejdea, căci mai mare este puterea lui Dumnezeu decât vrăjmașii care i se împotrivesc”.
Ca o încununare a sărbătorii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan l-a hirotesit pe părintele profesor Marius-Gabriel Brumă iconom stavrofor, oferindu-i crucea, bederniţa şi brâul roşu. De asemenea, Oltia Mihoc, bibliotecara Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni.
Părintele profesor Viorel Laiu, directorul seminarului, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Teofan în numele elevilor, ostenitorilor și al colectivului didactic, pentru grija părintească pe care o poartă instituției pe care o conduce, dăruind celor doi ierarhi două icoane cu Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, pictate de elevii seminarului de la Mănăstirea Neamț. De asemenea, a mai adus un gând de mulțumire și tuturor celor care, prin prezenţa lor, au înfrumuseţat sărbătoarea hramului din acest an.