Sobor de arhierei la hramul Mănăstirii Prislop, Hunedoara

Un articol de: Ștefan Mărculeţ,   Cătălin Ungureanu - 09 Mai 2022

În Duminica Femeilor Mironosițe, a treia duminică după Sfintele Paşti, 8 mai, zi în care se face pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, la Mănăstirea Prislop a fost sărbătorit hramul de primăvară, care este şi hramul istoric al lăcaşului de cult.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Prea­sfin­țitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. De asemenea, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Daniil Densușeanul, Arhi­ereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul elevelor de la Seminarul Teologic Ortodox al Mănăstirii Prislop.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit cuvântul de învățătură despre cinstea pe care Biserica o acordă în această duminică Sfintelor Femei Mironosițe datorită devotamentului statornic și dragostei nemărginite arătate față de Mântuitorul Iisus Hristos, ele fiind și primele care au primit de la înger vestea Învierii și primele care L-au întâlnit după Înviere. De asemenea, această duminică fiind închinată și femeilor creștine, ierarhul a vorbit despre grija pe care părintele Arsenie Boca a arătat-o în misiunea sa femeilor și familiei creștine.

„Întâi de toate, reţinem de la femeile mironosiţe un devotament statornic faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, o dragoste nemărginită, deosebită de dragostea Maicii Preacurate. Maica Domnului ne poate aduce cea mai de preţ mărturie a divinităţii Mântuitorului Iisus Hristos, a pătimirilor Sale, pentru că prin inima ei a trecut sabie, dar ea nu este trecută în Sfintele Evanghelii, pentru ca nu cumva să fie pusă la îndoială credibilitatea ca mărturie a mamei, când mama aduce mărturie despre Fiul său. Dar nu este mai puţină mărturia pe care ne-o dă Maica Preacurată. Iată că alături de Maica Preacurată se adaugă aceste femei purtătoare de mir de mare preţ, numite mironosiţele pe care le serbăm astăzi”, a spus ierarhul.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit un cuvânt de mulțumire adresat Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu, soborului slujitor, viețuitoarelor așezământului monahal și tuturor pelerinilor, veniți în număr mare la sărbătoarea Mănăstirii Prislop. După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a săvârşit o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul mănăstirii.

Mănăstirea Prislop a fost întemeiată, potrivit tradiţiei, la cumpăna secolelor XIV-XV, de către Sfântul Nicodim, considerat reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc medieval. Lăcaşul de cult al mănăstirii a fost rectitorit în 1564 de domniţa Zamfira, fiica domnitorului Moise Vodă al Ţării Româneşti, fiind supus în timp mai multor renovări. De numele acestui aşezământ monahal din Ţara Haţegului se leagă numeroase exemple de înal­tă vieţuire duhovnicească, cele mai cunoscute fiind Sfântul Ioan de la Prislop, canonizat în 1992 şi prăznuit în fiecare an la 13 septembrie, şi ma­rele duhovnic Arsenie Boca (1910-1989), personalitate marcantă a monahismului românesc al secolului XX, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei. De asemenea, cel de-al doilea hram al mănăstirii este serbat la 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci.