Un duhovnic de neuitat: Mitropolitul Tit Simedrea
A fost unul dintre oamenii din umbră cu rolul cel mai însemnat în fondarea mișcării Rugul Aprins, pornită la Mănăstirea Antim din București, dar și un protector al intelectualilor creștini. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mitropolitul Tit Simedrea a jucat un rol determinant în salvarea a mii de evrei de la deportarea în lagărele de exterminare naziste.
Fiindcă persistă afirmații nefondate asupra încercărilor prin care au trecut în veacul trecut bună parte dintre membrii Rugului Aprins, dar și întreaga noastră Biserică, revin cu câteva gânduri mai vechi despre vrednicul de pomenire Tit Simedrea, Mitropolit al Bucovinei într-una dintre cele mai grele perioade ale istoriei românilor.
Theodor Simedrea s-a născut în anul 1886, în localitatea Naipu (jud. Giurgiu). Data nașterii sale este 4 septembrie, ziua când în calendarul ortodox este sărbătorit Rugul Aprins. A urmat cursurile Seminarului Nifon (București). Ulterior s-a înscris la Facultatea de Teologie din București și, mai târziu, a urmat cursurile Facultății de Drept din Iași. Între anii 1923 și 1924 face cursuri de specializare în teologie la Montpellier și Paris. A fost preot în mai multe parohii din Muntenia și București, a avut familie și o fiică. Mobilizat în anul 1916, participă la Primul Război Mondial ca preot- locotenent, ulterior căpitan. A primit, pentru merite deosebite, „Crucea comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele „Ardeal, Carpați, Mărășești” și, din partea regelui Italiei, „Croce al Merito di Guerra”. În București, a fost preot la Biserica „Sfântul Nicolae”-Tabacu și director al Cancelariei Sfântului Sinod.
Rămas văduv de mulți ani, este tuns în monahism cu numele Tit, la 24 aprilie 1924, la Mănăstirea Cernica. Curând, Tit Simedrea este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei de București cu titlul Târgovișteanul (1926). În această calitate, întrucât cunoștea bine câteva limbi (engleză, franceză, germană, rusă) și avea o remarcabilă cultură teologică, este trimis la mai multe conferințe și întâlniri internaționale, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, precum Lausanne (1927), Sofia și Istanbul (1929), Muntele Athos, Vatoped (1930). În timp, primește și alte misiuni și ascultări, devine director al Institutului Biblic, director și profesor de liturgică la Academia de Muzică Religioasă din București, secretar de redacție al revistei Biserica Ortodoxă Română.
Tit Simedrea este ales Episcop al Hotinului și trimis în localitatea Bălți (11 decembrie 1935). Mai târziu, începând cu 13 iunie 1940, devine Mitropolit al Bucovinei, dar urmare a convulsiilor istoriei - nordul Bucovinei tocmai fusese răpit de URSS -, este instalat în funcție abia la data de 25 martie 1941 la Suceava și reinstalat apoi la Cernăuți, peste câteva luni. Pentru puțină vreme însă, întrucât în primăvara anului 1944 Bucovina a fost din nou ocupată. Dată fiind situația cu totul delicată, Tit Simedrea s-a retras din funcție la 31 ianuarie 1945.
Revenit în București, a trăit modest, ca simplu monah, la Schitul Darvari și la Mănăstirea Cernica. Și-a continuat cercetările, fiind pasionat de literatura română veche, a publicat mai multe studii de specialitate în revistele BOR și în Romanoslavica. Mitropolitul Tit a plecat la Domnul în ziua de 9 decembrie 1971 și a fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica.
Activitatea prodigioasă a Mitropolitului Tit Simedrea este încă puțin cunoscută astăzi. De pildă, în anii ’20-’30 a fost mentorul unei grupări studențești ai cărei lideri erau, între alții, Sandu Tudor, Paul Sterian, Mircea Vulcănescu, viitori membri ai Rugului Aprins. Preistoria Rugului Aprins are una dintre rădăcini și aici, întrucât întâlnirile cultural-duhovnicești de acest gen de mai târziu, de la Mănăstirea Antim, se petreceau și la aceste întâlniri studențești. Tot Tit Simedrea este inițiatorul unor întâlniri anuale dedicate preoților, intitulate „Săptămânile de retragere și priveghere”, desfășurate în Mitropolia Munteniei în anii ’30. Astfel de întâlniri și reuniuni erau relativ uzuale în epocă, inclusiv la catolici, nici una dintre acestea însă nu a avut drept temelie căutarea isihastă, așa cum s-a petrecut ulterior la Mănăstirea Antim cu Rugul Aprins.
În plin Război Mondial, Mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea, invită o seamă de intelectuali la Cernăuți pentru o retragere duhovnicească (1-7 august 1943) - despre care am vorbit în articolul precedent, acum o săptămână.
Relațiile lui Sandu Tudor cu Tit Simedrea au fost apropiate, până acolo încât unii contemporani susțineau că mitropolitul ar fi fost tatăl celui dintâi - ceea ce este absurd, întrucât viitorul monah Daniil Sandu Tudor este mai tânăr cu doar zece ani decât ierarhul. Însă, încă de când era episcop, Tit Simedrea îl remarcase pe mai tânărul său confrate, l-a îndrumat, l-a ajutat să ajungă la Sfântul Muntele Athos (1929) etc. Pe de altă parte, de câteva ori, paginile ziarului Credința, condus de Sandu Tudor, au găzduit generoase articole privitoare la rafinata activitate a lui Tit Simedrea.
Chiar dacă a fost o prezență discretă, poate și din motive politice - fost ierarh în teritoriile ocupate de sovietici (Basarabia, apoi Bucovina), era suspectat și adesea urmărit de poliția politică comunistă, dar a scăpat de calvarul închisorilor -, Tit Simedrea era unul dintre participanții activi la întâlnirile Rugului Aprins. Dată fiind înalta sa statură teologică și spirituală, Mitropolitul Tit Simedrea a devenit duhovnicul Patriarhului Justinian Marina, fiind cultivat și de alți intelectuali și oameni de cultură, nu neapărat membri ai Rugului Aprins.
Una dintre constantele mișcării Rugul Aprins a fost aceea de a se poziționa - prin nucleul său central - foarte echilibrat și inteligent de partea celor în nevoi, inclusiv din punct de vedere politic. Astfel, membri emblematici, fondatori ai Rugului Aprins precum Sandu Tudor, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, au luat partea evreilor aprig hăituiți în zbuciumata istorie a secolului XX. De unde și absurditatea acuzelor de legionarism și antisemitism aduse celor de la Rugul Aprins. Cel mai elocvent exemplu este ilustrat chiar de activitatea Mitropolitului Tit Simedrea, care efectiv a salvat de la deportare și moarte sigură mii de evrei...
Între altele, fapt cu totul impresionant, în urma unei întâlniri cu Rabinul-șef, Alexandru Șafran, Mitropolitul Tit Simedrea a intervenit pe lângă mareșalul Antonescu și a oprit deportarea evreilor din Bucovina. Iată mărturia lui Al. Șafran (vezi volumul Un tăciune smuls flăcărilor, București, 1996, p. 86):
„[...] i-am cerut imperativ să-și comunice impresiile mareșalului și să oprească deportările. El a făcut-o, și a făcut-o într-adevăr cu folos, fiindcă convoaiele care porneau din Cernăuți au fost oprite. A mers chiar mai departe, căci, odată ajuns în orașul său, s-a asigurat din partea autorităților, destul de recalcitrante, că ordinul guvernului e dus la îndeplinire. Era ceva absolut de neînchipuit, obținusem oprirea deportărilor din Cernăuți, cu ajutorul lui Tit Simedrea”.
...Acum câțiva ani l-am cunoscut personal pe domnul Meir Shai Slacman, a cărui mărturie proprie, conjugată cu ale altor personalități, vine să adauge încă un gest de creștin, de omenie, realizat de Mitropolitul Tit Simedrea: în pofida unor imense riscuri, a ascuns în subsolurile Mitropoliei Bucovinei familia unui tipograf evreu care risca deportarea. Fiul acelui tipograf, domnul Meir Shai Slacman, a făcut remarcabile eforturi pentru ca Mitropolitului Tit Simedrea să-i fie atribuit titlul de „drept între popoare”, ceea ce nu s-a petrecut. Deocamdată.