Un militar istoric, prieten al sfinților: maiorul Dimitrie Papazoglu (II)

Citește și: Un militar istoric, prieten al sfinților: maiorul Dimitrie Papazoglu (I)

În prefața cărții sale apologetice Răspuns ortodox contra ereticului Ernest Renan pentru viața lui Iisus (tipărită cu alfabet latin, la București, în 1864), maiorul Dimitrie Papazoglu se adresează Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop al Râmnicului, povestind cu vene­ra­ție cum în 1818, fiind mic copil, ta­tăl său îl aducea la Mănăstirea Cernica spre a lua binecuvântare de la cuviosul ei stareț Calinic: Eram de 7 ani atunci, dar până aci, fiind adăpat de către părinții mei întru credința mea, mă simțeam pătruns de cel mai sfânt respect, preasfinte, când alătura buzele mele de o mână sihastră, cuvioasă, sfântă ca a prea­sfinției tale. Într-adevăr, sunt multe suvenire în lume care lasă urme neșterse în inima muritorului, nu însă ca acelea ce au într-însele și focul religiunii. Recent a fost publicată o impresionantă corespondență a maiorului Papazoglu cu Sfântul arhipăstor Calinic al Râmnicului.

Cartea lui Papazoglu Răspuns ortodox contra ereticului Ernest Renan..., pe care bibliografiile nu o amintesc, reprezenta o pavăză apărătoare dreptcredincioșilor creștini ce o vor citi cum și arma cea mai ascuțită împotriva scandaloaselor scrieri ce Ernest Renan au făcut vieții Domnului nostru Iisus Hristos într-o broșură a sa ce se văzu liber intrată în România și vândută pe la toți. În 1862, E. Renan, cunoscutul filosof și istoric, a publicat o lucrare în care contesta divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos, considerându-L, ca odinioară Arie, un simplu om. Acest lucru a stârnit un val de reacții și de publicații din întreaga creștină­tate, în special din Franța, care l-au combătut virulent, motiv pentru care autorul a fost exclus din renumitul Collège de France. Ca răspuns la car­tea lui Renan, văzută pe drept cuvânt ca ireverențioasă la adresa religiei creștine și propagatoare a ateismului, maiorul Papazoglu a publicat amintita sa cărțulie, asumându-și, alături de alți europeni, combaterea ei prin diferite argumente. În momentul apariției cărții lui Renan, numit la noi discipol al lui Luther și Voltaire, în ziarele timpului, în special în Reforma, au apărut reacții critice împotriva controversatului autor, preluate chiar din presa franceză. Maiorul Dimitrie Papazoglu nu s-a mulțumit doar să publice broșura în cauză, ci a expediat-o la Constantinopol Patriarhului ecumenic și ierarhilor din Rusia, Grecia, Serbia, Bulgaria, Transilvania (Mitropolitului Andrei Șaguna) și tuturor ierarhilor din Țara Românească și Moldova, dar și Papei de la Roma. Ziarele italiene au publicat o scrisoare a maiorului Papazoglu către Renan prin care acesta din urmă era combătut.

Trei ani mai târziu, în 1867, maiorul Papazoglu avea să publice tot la București, în Tipografia Națională Antreprenor C. N. Rădulescu, cu alfabet de tranziție, Carte de spovedania creștinului sau mărturisirea păcatelor sale către duhovnic. În această lucrare primită chiar de la Sfânta Agoră (Muntele Athos), pe care acum o edita, maiorul Papazoglu evidenția importanța mărturisirii păcatelor de către creștini în fața duhovnicului, el punându-le astfel, la îndemână, un mic ghid care să-i ajute să își cunoască și să își recunoască păcatele spre a nu le mai săvârși și spre a se împărtăși cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine. De asemenea, această broșură lipsește din lista lucrărilor maiorului. În 1870, maiorul a publicat cartea Biserica în România în Tipografia lui Ion Weiss. În prefața adresată Mitropolitului Moldovei, Calinic Miclescu, maiorul arată că a luat atitudine împotriva unor potrivnici ai Bisericii din guvernul aflat atunci la putere și mereu în schimbare. De-a lungul lucrării, autorul subliniază importanța și contribuțiile religiei în viața societății, de-a lungul timpului. În paginile broșurii, el militează, între altele, pentru un statut demn al preotului nevoit să trăiască din mila creștinilor (din cauza măsurilor abuzive luate sub conducerea domnitorului Cuza), subliniază necesitatea înființării de seminarii preoțești, atrage atenția asupra abuzului comis asupra mănăstirilor sărăcite și lipsite de monahi (căci fusese interzis prin lege accesul tinerilor în obștile monahale). Cu această oca­zie, maiorul se adresa, cu spe­ran­ța îmbunătățirii situației Bisericii, și Mitropolitului primat Nifon, pe care îl cunoștea de decenii, fiind un obișnuit vizitator al casei părin­ți­lor maiorului. De altfel, maiorul nu se sfia să critice măsurile represive ale regimului Cuza și chiar lipsa de reacție a autorităților bisericești din acea vreme, după cum lasă să se vadă în însemnările personale de pe un manuscris cernican, azi păstrat la Biblioteca Academiei din București sub cota 5854.

Alături de alte lucrări istorice, maiorul Dimitrie Papazoglu a mai publicat și broșura cu descrierea icoanei Maicii Domnului și minunile ei cea de sineși zugrăvită (este vorba de icoana Maicii Domnului Pro­dro­mița), un Catehism al soldatului român, Minunile Maicii Domnului și cartea Viața și minunile Domnului Iisus Hristos. Tot maiorul Papazoglu a preluat de la Patriarhia Ecumenică, după cum relata, icoanele tuturor praznicelor împărătești și ale sfin­ților de peste an pentru a le multiplica și distribui în bisericile din țară, pentru a putea fi luate în case de creștini.

Din evlavie pentru patronul său, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, patronul Capitalei României, dar și pentru minunile săvârșite de acest sfânt foarte iubit și cinstit de popor, maiorul Papazoglu a publicat o litografie foarte rară astăzi, care înfățișează un moment istoric: procesiunea cu moaștele acestui sfânt pe străzile Capitalei bântuite de boala anginei pectorale la copii, moment desfășurat în iulie 1870. Îngroziți și disperați din cauza morții multor copii, creștinii au făcut cerere la Mitropolia din București să fie aduse moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou în cartierele lor (numite în legenda litografiei suburbii). Prin urmare, procesiunea din litografie surprinde un eveniment real din vara anului 1870, condus de Episcopul-vicar Ieronim Sevastias, delegatul Mitropolitului primat Nifon.

Desenul litografiei a fost realizat și semnat în dreapta jos de un renumit artist-gravor bucureștean Geor­ge Venrich, care a realizat mai multe lucrări cu subiect religios nemenționate în istoria gravurii românești, iar în partea stângă a fost menționat numele editorului: maiorul Papazoglu.

Gravura cu procesiunea amintită are dimensiuni mari și poartă titlul: Dedicată Preasfinției Sale Ieronim, vicarul Eminenței Sale primatului României. Cortegiul Sfântului Dimitrie Basarabov, Patronul Capitalei României.

Desenul înfățișează racla cu sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie purtată pe umeri de patru preoţi, care trec peste trupurile pruncilor bolnavi culcaţi pe jos. Procesiunea era formată din foarte mulți oameni între care putem observa în prim-plan un episcop, însoţit de zeci de preoţi care poartă icoane şi prapuri, în tămâia răspândită înaintea raclei de diaconii cu cădelnițe. Clerul este însoțit la această procesiune de poporul foarte numeros. Deasupra întregii scene este înfăţişat chipul Cuviosului Dimitrie, care în mâna dreaptă ține un șirag de metanii călugărești, iar în cea stângă, o cruce.

Sub desenul procesiunii astfel reprezentate a fost relatată minunea săvârșită de Sfântul Dimitrie, cu atât mai importantă cu cât ea este consemnată de un contemporan. Textul spune următoarele: Cortegiul acestui cuvios care s-au petrecut prin suburbiile Capitalei pentru încetarea epidemiei de angină și s-au lăsat în sfânta biserică a suburbiei Foișor o noapte și apoi Delea Veche și Panteleimon din cauza torentelor de ploaie cu care puterea sa divină în acea zi făcu a se spăla aerul ce era asficsiat al acelor suburbii; grație preasfin­țitului arhiereu și vicar Sfintei Mitropolii Ieronim care primi rugăciunile poporului a face acest religios cortegiu cu sfântul cu care pășea peste mulțimea bolnavilor prunci care erau culcați pe strade pentru tămăduire la anul 1870 luna iulie.

După textul care explică imaginea, autorul, maiorul Papazoglu, face un mic istoric al venirii moaștelor Sfântului Dimitrie în București: Acest sfânt este găsit în apa Lomului, în vremea împăraților bulgari, sfintele sale moaște s-au păstrat la o mănăstire pe acea apă, iar la anul 1777 (corect, 1774 - n.n.), iulie 13, aflându-se slugerul Dimitrie hagiul deputat pe lângă generalul rus Saltîkov, l-au îndemnat a dărui Țării Românești drept despăgubiri cheltuielilor cu trecerea armatei care le-au și dat în vremea Mitropolitului Grigorie. De atunci, preacuviosul sfânt este ajutorul holdelor, câmpiilor, apărătorul... României, tămăduitorul holdelor noastre și patronul Capitalei României.

Maiorul Dimitrie Papazoglu a publicat și portretul Sfântului Calinic de la Cernica, părintele lui duhovnicesc, chiar în 1868, când ierarhul cu viață neprihănită trecuse la veșnicele locașuri.

În vârstă de 81 de ani, pe 5/17 august 1892, Dimitrie Papazoglu și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, purtând în inima sa iubirea pentru credința ortodoxă și țară, pe care le apărase în lupte și le cercetase cu admirație și grijă pentru salvarea și cunoașterea patrimoniului acestora. Așa cum am spus, locașul său de veci se află în cimitirul Mănăstirii Cernica, în care el a crescut duhov­nicește de mic copil. Mormântul său modest, înconjurat cu un vechi grilaj din fier, străjuit de un felinar în care de mult timp nu a mai ars o candelă, are la căpătâi o cruce scundă din piatră albă întărită cu scoabe metalice. Totuși, reamenajarea cimitirului cernican din anul 2021 a prevăzut montarea unei tabele ce consemnează numele personalităților și locul lor de veci din cimitir, acest lucru permițând cu ușurință vizitatorilor dornici să identifice mormintele dorite pentru a spune o rugăciune și a aprinde o lumânare la căpătâiul celor care fac cinste Bisericii și țării noastre.