Zi de sărbătoare la Parohia Bucur Ciobanul
Ieri, 18 ianuarie 2017, Biserica Bucur Ciobanul din Protoieria Sectorului 4 Capitală şi-a sărbătorit hramul. La Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoţi şi diaconi au participat numeroși credincioşi. La final a fost oficiată și slujba de pomenire pentru ctitorii bisericii. Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, sărbătoriţi ieri de Biserică, ocrotesc locaşul de rugăciune încă din secolul al 17-lea.
Deşi este o biserică de dimensiuni mici, aceasta cucereşte prin simplitate, armonie şi intimitate. „Ne-am rugat astăzi în cadrul slujbei Utreniei şi a Sfintei Liturghii pentru credincioşii care de-a lungul veacurilor au păşit în biserica noastră şi s-au rugat. Ne rugăm, de asemenea, mai ales pentru ctitorii sfintei noastre biserici şi pentru cei care de-a lungul veacurilor, cu multe suferinţe, au mărturisit credinţa ortodoxă, aşa cum au mărturisit-o şi Sfinţii Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, ocrotitorii sfintei noastre biserici”, ne-a declarat părintele paroh Ionuţ Bărbulescu.
Preotul paroh a mai adăugat că Sfinţii Atanasie şi Chiril au alcătuit unele dintre rugăciunile pe care noi astăzi le păstrăm în cărţile de rugăciuni şi în slujbele noastre. Soborul de slujitori la Sfânta Liturghie a fost condus de părintele arhim. Chiril Lovin, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a rostit un cuvânt de învăţătură despre Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, ocrotitorii spirituali ai bisericii. „Să învăţăm din vieţile acestor doi mari luminători ai Ortodoxiei, Atanasie şi Chiril, să mărturisim şi noi dreapta credinţă cu fermitate şi discernământ, dar în acelaşi timp să ne străduim pentru viaţa duhovnicească. Aceştia nu au fost doar propovăduitori ai cuvântului, ci şi trăitori ai lui, au fost şi asceţi şi rugători, misionari, înţelepţi şi păstori ai Bisericii lui Hristos. Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, într-o cuvântare de laudă în cinstea marelui Atanasie, spune că acesta a trecut dincolo de cunoaşterea omenească şi s-a unit cu Dumnezeu”, a spus arhim. Chiril Lovin.
Pe lângă darurile care au fost oferite spre pomenirea şi cinstirea ctitorilor, cei prezenţi au primit şi câte o carte de rugăciuni.