Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
11 filme documentare dedicate drepturilor omului, în festival, la Iaşi
În perioada 4-6 decembrie, Centrul Cultural Francez şi Goethe Zentrum din Iaşi organizează a doua ediţie a Festivalului de Film Documentar DOC EST. Cele trei zile de festival vor fi dedicate, anul acesta, problematicii drepturilor omului. 11 filme documentare de lung şi scurtmetraj din România, Franţa, Germania, Polonia şi Austria vor fi prezentate publicului ieşean la Sala „Gaudeamus“ a Casei de Cultură a Studenţilor. Pe 6 decembrie va avea loc proiecţia filmului „Podul de flori“ de Thomas Ciulei, care va fi prezent în sală şi va participa la discuţiile care vor urma proiecţiei.
În perioada 4-6 decembrie, Centrul Cultural Francez şi Goethe Zentrum din Iaşi organizează a doua ediţie a Festivalului de Film Documentar DOC EST. Cele trei zile de festival vor fi dedicate, anul acesta, problematicii drepturilor omului. În program sunt incluse proiecţii de filme, dezbateri şi o expoziţie foto. Printre surprizele DOC EST 2008 se număra o serie de invitaţi de marcă, printre care regizorul Thomas Ciulei, care vine la Iaşi cu filmul „Podul de flori“, premiat la numeroase festivaluri intenaţionale. 11 filme documentare de lung şi scurtmetraj din România, Franţa, Germania, Polonia şi Austria vor fi prezentate publicului ieşean la Sala „Gaudeamus“ a Casei de Cultură a Studenţilor (CCS), zilnic, de la ora 15:00 la ora 23:00. Între proiecţiile de film, DOC EST propune dezbateri cu privire la semnificaţia drepturilor omului: munca şi condiţiile de muncă, nivelul de trai, dezumanizarea, sclavagismul şi drepturile minorităţilor. La discuţii vor participa specialişti ai domeniului, critici şi realizatori de film, precum şi participanţi la momente istorice cu privire la aceasta temă. Şi-au anunţat prezenţa: Cătălin Ghinararu, secretar ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, George Voicu, coordonatorul Departamentului de cercetare al Institutului pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Leizer Finchelstein, ultimul supravieţuitor al trenurilor morţii de la Iaşi, Vasile Ionescu, fost consilier pentru romi din Ministerul Culturii, preşedintele Centrului pentru politici publice „Aven Amentza“. Pe data de 6 decembrie, de la ora 19:30, va avea loc proiecţia filmului „Podul de flori“, distins, anul acesta, cu premiul pentru cel mai bun film documentar în cadrul Festivalului de Film din Europa Centrală şi de Est, „Goest“ şi marele premiu ARTE pentru documentar de lungmetraj. Realizatorul său, regizorul Thomas Ciulei, va fi prezent în sală şi va participa la discuţiile care vor urma proiecţiei. Festivalul DOC EST are şi o componentă dedicată tinerilor. La Centrul Cultural Francez se vor difuza o serie de documentare pentru elevi şi vor fi lansate dezbateri moderate de profesorii din liceele ieşene. Evenimentul include şi o expoziţie excepţională de fotografie intitulată „A lâEpreuve du Monde“, care poartă semnăturile unor foto-jurnalişti de renume internaţional, printre care: James Nachtwey, Alexandra Boulat şi John Stanmeyer, care va fi vernisată astăzi, de la ora 17:00, la CCS. Mâine, de la ora 18:00, în Sala „Fondane“ a Centrului Cultural Fracez, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România va prezenta o serie de 4 documentare inedite din arhiva Securităţii maghiare. Intrarea este liberă, toate filmele au subtitrare în limba engleză şi/sau română. Cu şaizeci de ani în urmă, la data de 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a O.N.U a adoptat şi proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cele 30 de articole cuprinse în această declaraţie prezintă concepţia Adunării Generale asupra drepturilor omului, de care ar trebui să se bucure toţi oamenii.