Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Acces gratuit pentru tineri în muzee, teatre şi la operă
Un acord de parteneriat între Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) şi Asociaţia „Euro 26“ România - membră a European Youth Card Association, care are drept scop stimularea accesului la cultură al tinerilor, indiferent de apartenenţa acestora la un sistem instituţionalizat de învăţământ -, prin acordarea unor reduceri semnificative la tarifele de acces în instituţiile culturale aflate în subordinea MCCPN, a fost încheiat miercuri, conform Agerpres. Noul acord continuă parteneriatul lansat în 2005, sub sloganul „Tânărul Euro 26 - acces la cultură“ şi are ca scop stimularea interesului tinerilor pentru fenomenul cultural, precum şi promovarea cunoaşterii, în rândul tinerilor din întreaga Europă, a obiectivelor de patrimoniu româneşti şi, în acelaşi timp, a culturii europene.
Cardurile „Euro 26“ fac parte din familia cardurilor europene de tineret, respectând condiţiile de identitate europeană stabilite de EYCA şi oferă, în România, peste 800 de reduceri, la care se adaugă acum şi reducerile la încă 35 de instituţii de cultură aflate în subordinea MCCPN. De asemenea, acestea dau posibilitatea a peste 300.000 de reduceri în 42 de state europene. MCCPN şi „Euro 26“ au convenit să instituie „Ziua 26“ - zi destinată promovării dreptului fundamental de acces la cultură, iar în data de 26 a fiecărei luni tinerii vor putea beneficia de facilităţi, posesorii de carduri „Euro 26“ urmând a avea acces gratuit în muzee, teatre şi la operă. Spaţiile culturale vor avea o deschidere mai mare pentru tineri şi vor organiza conferinţe, lansări de carte, workshop-uri, audiţii, concerte şi expoziţii ale formaţiilor studenţeşti şi ale elevilor din universităţi şi licee de artă, traininguri pe diverse tematici etc.