Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Astăzi, elevii claselor a VII-a şi a VIII-a dau teza unică la română
În şcolile în care se susţin tezele cu subiect unic se vor ţine toate cursurile, iar acolo unde se învaţă în mai multe schimburi orele pot fi mai scurte, a spus inspectorul pe probleme de imagine din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB), Marian Banu, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, în şcolile unde se învaţă într-un singur schimb, orele vor fi ţinute în mod normal în funcţie de programul de desfăşurare a tezelor cu subiect unic. „Toate orele se vor face, dar acolo unde se învaţă în mai multe schimburi acestea vor fi uşor mai scurte, de 35-40 de minute. Se urmăreşte să fie în cât mai mică măsură afectat orarul şcolilor. Este un moment de evaluare şi toţi trebuie să înţeleagă acest lucru. În primul rând, directorii trebuie să-şi organizeze orarul şcolii“, a explicat inspectorul. Aproximativ 431.000 de elevi - 218.000 de clasa a VII-a, respectiv 213.000 de clasa a VIII-a - sunt aşteptaţi azi, în toată ţara să participe la teza cu subiect unic la Limba şi literatura română. Centrul Naţional pentru Curriculum şi Învăţământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului (MECT) a organizat pentru sesiunea curentă a tezelor cu subiect unic 1.064 centre de comunicare, care vor prelua şi distribui, în cele 8.302 şcoli, variantele de subiecte pentru tezele unice. Extragerea variantei de subiecte din cele 10 posibile este programată la ora 10:00, la sediul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, în prezenţa reprezentanţilor Comisiei naţionale de organizare. Durata fiecărei teze cu subiect unic este de 2 ore din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev (ora 12:00). Conform metodologiei în vigoare, elevii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase şi nu pe unitate şcolară, potrivit unei liste nominale afişate în prealabil. Evaluarea în sesiunile de teze unice din anul şcolar 2008-2009 presupune ca fiecare lucrare să fie corectată de doi profesori: unul dintre aceştia este profesorul de specialitate care a predat la clasă, ce va corecta lucrările în şcoală, iar celălalt un profesor evaluator din centrul de evaluare, extern unităţii de învăţământ de la care provine teza.