Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Bacalaureatul continuă cu probele orale la Limba maternă şi Limba modernă
Probele orale ale examenului naţional de bacalaureat au continuat ieri, cu proba la Limba şi literatura română şi cu proba la Limba maternă pentru candidaţii care au absolvit cursurile unei unităţi de predare în limbile minorităţilor. Un număr de 9.525 de absolvenţi de liceu din toată ţara susţin proba orală de Limba şi literatura maternă. Proba orală de Limba şi literatura maternă va fi susţinută la limba maghiară (8.543 de candidaţi înscrişi), germană (833), croată (19), sârbă (24), slovacă (32), ucraineană (42), turcă (15) şi limba italiană (17).
În prima zi a examenului de bacalaureat un număr de 70 de candidaţi au fost respinşi în Bucureşti, la proba orală la Limba şi literatura română, iar un candidat a fost eliminat, după cum a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, conform Agerpres. În prima zi a examenului au fost prezenţi în Bucureşti 11.600 de absolvenţi de liceu, iar dintre aceştia au fost admişi 11.529. Note între 5-5,99 au fost obţinute de 1.313 candidaţi, între 6-6,99 - 1785 de candidaţi, între 7-7,99 - 1.773 de candidaţi, între 8-8,99 - 1.821 de candidaţi. Cele mai multe note între 9 şi 10 au fost obţinute de 4.836 de candidaţi. Mâine, candidaţii vor susţine proba orală la Limba şi literatura modernă. Prima probă scrisă, la Limba şi literatura română, se va susţine pe 26 iunie, pe 29 iunie la Limba şi literatura maternă, 30 iunie - proba obligatorie a profilului (proba D - probă scrisă), pe 1 iulie proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (proba E - scrisă sau practică). Ultima probă scrisă a bacalaureatului pe anul 2009 va fi susţinută pe 2 iulie - cea la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării (proba F - scrisă sau practică). Afişarea rezultatelor se va face pe 5 iulie (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi, între orele 16:00 şi 20:00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 9 iulie.