În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Bursă „Enescu“ la Londra
Societatea Enescu din Londra, creată de Institutul Cultural Român (ICR), va finanţa, din 2009, studiile pentru un an universitar ale unui student al Academiei Regale de Muzică, informează ICR Londra. Bursa Societăţii Enescu, în valoare de 3.145 de lire sterline (3.656 de euro), este susţinută financiar de ICR Londra şi va fi acordată unui student în anul I al Academiei Regale de Muzică, indiferent de naţionalitatea acestuia. Suma acoperă taxele de şcolarizare pe un an universitar la prestigioasa instituţie britanică. Câştigătorul acestei burse va trebui să studieze şi să includă în viitoarele sale concerte lucrări semnate de George Enescu.



.jpg)