Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Casa Avramide şi Palatul Paşalelor din Tulcea vor fi reabilitate
Proiectul privind reabilitarea a două clădiri de patrimoniu din municipiul Tulcea a fost lansat de Consiliul Judeţului (CJ) Tulcea, la sfârşitul săptămânii trecute. Cele două imobile - Casa Avramide şi Palatul Paşalelor - vor alcătui Complexul muzeal de patrimoniu cultural nord-dobrogean.
„Consiliul Judeţean a decis anul acesta că reabilitarea şi conservarea clădirilor de patrimoniu este o prioritate, iar proiectul de faţă ilustrează interesul nostru faţă de cultură şi vechea arhitectură a oraşului“, a spus vicepreşedintele CJ, Nicolae Chichi. Valoarea totală a proiectului finanţat de Uniunea Europeană este de 46,1 milioane de lei, contribuţia CJ fiind de un milion de lei, conform Agerpres. Realizarea proiectului va permite ca cea mai mare colecţie de tablouri semnate de Victor Brauner, aflată în ţară, precum şi cea mai mare colecţie de plăci de gravură din ţară să fie expuse în condiţii deosebite la Muzeul de Artă din Tulcea, potrivit directorului Institutului de cercetări eco-muzeale, Florin Topoleanu. Proiectul care se va finaliza peste aproape 12 luni este unul de referinţă la nivel regional, obiectivul acestuia fiind creşterea cu 25.000 a numărului anual al turiştilor care vin în judeţul Tulcea, creşterea sezonului turistic de la patru la opt luni, precum şi dublarea veniturilor atrase la bugetul de stat de administraţia publică. „Vrem să le oferim vizitatorilor cea mai mare colecţie din ţară semnată Victor Brauner, dar şi cea mai mare colecţie de plăci de gravură din ţară. Vrem să profităm şi să ilustrăm Tulcea la început de secol XX, să avem un muzeu al colecţiilor şi să conturăm astfel Tulcea ca un oraş de mare interes cultural, nu numai natural“, a spus directorul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM), Florin Topoleanu. Fostul Palat al Paşalelor, clădire de stil neoclasic, a fost construit între 1863-1865 ca palat administrativ al Sangeacului de Tulcea. După realipirea Dobrogei României, imobilul a devenit, în 1878, sediu al Prefecturii judeţului Tulcea, având la parter Tribunalul Judeţean, corpul Portăreilor şi Curtea de juraţi. Între 1950-1970, aici a funcţionat Sfatul Popular al Raionului Tulcea, iar cu începere din 1982 clădirea adăposteşte Muzeul de Artă. Casa Avramide a aparţinut armatorului grec Alexandru Avramide, unui celebru om de afaceri din secolul al XIX-lea. În jurul anului 1890, Avramide a adus la Tulcea meşteri italieni şi le-a încredinţat construcţia unei case, pe care şi-o dorea un simbol al prosperităţii familiei sale. Casa, amplasată în centrul oraşului Tulcea, a devenit, la acea vreme, cea mai frumoasă clădire din oraş. După 1944, Casa Avramide a fost transformată în sediul Comitetului Democratic Grec, iar în 1950 clădirea a fost transformată în Muzeul Deltei Dunării, conform Agerpres.