Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Centru de informare turistică într-o clădire istorică, la Sibiu
Unul dintre cele mai deosebite centre de informare turistică din ţară a fost inaugurat în Piaţa Mică din centrul istoric, într-o sală cu frescă din secolul al XVII-lea. „Este una dintre cele mai frumoase săli cu frescă din Sibiu şi noi am decis să o deschidem gratis pentru turiştii care doresc să viziteze oraşul şi Muzeul Naţional Brukenthal. Aici, zilnic, un angajat al muzeului le va oferi turiştilor informaţii, suveniruri şi broşuri“, a spus prof. univ. dr. Sabin Luca, directorul Muzeului Brukenthal, conform Agerpres.
Sala cu frescă din Piaţa Mică nr. 22, o clădire-monument istoric a Sibiului, oferă o privelişte dezvăluită tuturor, chiar şi sibienilor, abia acum, deşi este din secolul al XVII-lea. Aici pot fi admirate pictura murală şi un blazon din acelaşi secol. Centrul de informare turistică deschis la Sibiu este un spaţiu aflat în prezent în administrarea muzeului şi a fost amenajat pentru vizitare în decursul acestui an, din resurse proprii. Muzeul Brukenthal de la Sibiu este cel mai vechi muzeu din România, format din mai multe muzee aflate în oraş, cel mai renumit fiind palatul aflat în Piaţa Mare. Sala cu frescă face parte din vechiul centru comercial al cetăţii, din Piaţa Mică. Piaţa Mică urmează forma circulară a celei de-a doua incinte de fortificaţie, fiind străjuită de Turnul Sfatului, de Turnul Bisericii Catolice şi al celei Evanghelice, de unde se poate observa varietatea acoperişurilor înalte, cu lucarne şi pinioane gotice sau baroce, care conferă oraşului atmosfera autentică medievală. Piaţa Mică este legată de Piaţa Mare şi de Piaţa Huet prin străduţe pietruite şi tuneluri înguste pline de farmec, precum Pasajul cizmarilor. Până în secolul al XIX-lea, toate clădirile din Piaţa Mică aveau galerii, ulterior zidite, sub ale căror bolţi erau expuse produsele breslelor cojocarilor, măcelarilor, brutarilor, cizmarilor, croitorilor şi aurarilor. Printre clădirile care au păstrat în mare parte forma originală sunt Vechea Primărie, Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus“, Casa Luxemburg, Casa Artelor, Colegiul de Arhitectură, Muzeul Farmaciei şi Casa Aurarilor. La ieşirea din Sala cu frescă din Piaţa Mică, turiştii pot admira unul dintre simbolurile Sibiului - Turnul Sfatului.