Numeroși cineaști din țară și străinătate au participat, zilele trecute, la Festivalul Internațional de Film „Quo Vadis” de la Iași, unde au fost prezentate medalioane ale unor regizori români consacraţi,
40 de ani de la zborul primului cosmonaut român
În data de 14 mai s-au împlinit 40 de ani de la zborul primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu, astfel că Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din cadrul Muzeului Municipiului București a organizat o expoziție pe care bucureștenii o pot descoperi la o simplă plimbare pe bulevardul Lascăr Catargiu. Mai exact, la nr. 21, pe gardul Observatorului, sunt amplasate panouri cu fotografii și informații despre evenimentul cu care primul nostru cosmonaut a intrat în istorie.
În primăvara anului 1981, Dumitru Prunariu devenea cel dintâi cosmonaut român, cu o misiune-reper în istoria astronauticii româneşti. Zborul său, cu denumirea Interkosmos, făcea parte din programul spaţial în care țările socialiste din Europa de Est erau invitate de Uniunea Sovietică să participe cu un candidat-cosmonaut pentru efectuarea unui zbor comun. În seara zilei de 14 mai 1981, la ora 20:16 (ora României), misiunea Soyuz 40 era lansată de pe cosmodromul Baikonur. Lansarea a decurs bine, iar după aproape nouă minute de zbor cosmonava se afla deja pe orbita Pământului. După 7 zile, 20 de ore și 42 de minute petrecute în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu a revenit cu bine pe Pământ în după-amiaza zilei de 22 mai 1981, capsula aterizând în stepele din Kazahstan, la ora 16:58 (ora României).
Fotografiile și prezentările documentare sunt expuse până la data de 31 decembrie 2021, la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. (A. D.)