Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
70 de ani de activitate
Junii Sibiului este cea mai veche formaţie de dansuri populare a României, devenită patrimoniu universal. S-a format în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea şi a funcţionat ca o formaţie de amatori, participând la competiţii şi festivaluri folclorice din ţară şi străinătate, unde au obţinut peste 100 de premii naţionale şi 60 de premii internaţionale. Din 1992, după ce ansamblul se uneşte cu orchestra Cindrelul, primeşte statutul de ansamblu profesionist, având un repertoriu din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, din patrimoniul muzical-coregrafic european, toate prezentate în costume specifice. Bogăţia şi diversitatea repertoriului, tehnica dansatorilor, instrumentiştilor şi soliştilor vocali au fost aplaudate în peste 600 de turnee în România, Europa, America de Nord, Asia şi Africa şi au fost recompensate cu premii şi medalii, conform managerului Silvia Macrea. (Oana Rusu)