În Sala „Eduard Caudella” - Casa Balș a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași va avea loc mâine, 19 martie 2026, un recital de poezie și muzică, intitulat „Împreună prin vers și
Bilete mai scumpe la FITS
La ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), biletele vor fi mai scumpe cu 5 lei faţă de ediţia de anul trecut, a anunţat preşedintele festivalului, actorul Constantin Chiriac. „Este o corecţie pe care am făcut-o ca să nu mai fie nici o diferenţă între biletul de pe site şi cel de la agenţie”, astfel că „toate biletele au crescut cu 5 lei”, a explicat Chiriac. Din luna martie, biletele la spectacolele de teatru de la Sibiu vor avea acelaşi preţ. Potrivit preşedintelui FITS, anul acesta vor avea loc „spectacole năucitoare”, prezentate de mari companii din Australia, Canada şi Africa de Sud, dar şi din alte părţi ale lumii. Cea de a 25-a ediţie a FITS, din acest an, va avea loc în perioada 8-17 iunie. O parte din spectacolele de la FITS au loc în aer liber, unde spectatorii au acces gratuit.


