Cappadocia, între idealul bizantin și patrimoniul UNESCO

Despre Cezareea Cap(p)adociei sau Capadochiei, după scrierile noastre mai vechi, auzim la slujbă chiar din prima zi a fiecărui an și de fiecare dată când se săvârșește Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhie­piscopul Cezareei Capadociei. Pelerinul care ajunge, astăzi, în inima Anatoliei întâlnește o altă civilizație, un oraș modern, Kayseri, cu un milion de locuitori, alături de alte localităţi încărcate de vestigii ale trecutului. Și toate aflate într-o regiune în care siturile arheologice dau mărturii despre civili­zațiile care s-au suprapus de-a lungul veacurilor şi despre popoarele şi culturile care le-au generat: hittieni, hitiţi, frigieni, perşi, romani, bizantini, selgiucizi, otomani.

 Anul 2009, consacrat de Biserica Ortodoxă Română Sfinților Capadocieni, a fost un bun prilej de aprofundare a rolului acestei regiuni din centrul Asiei Mici în istoria crești­nismului, în general, și a Ortodoxiei, în mod special. Pentru că, alături de Locurile Sfinte de la Ierusalim, împărăteasca cetate a Constantinopolului și centrele bisericești din bazinul mediteraneean, Capadocia reprezintă un bogat tezaur de spiritualitate și cultură din primul mileniu creștin. Cred că, în acel an, a încolțit în mintea diaconului Vasile M. Demciuc, doctor în istorie și profesor al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ideea de a scrie o monografie în care să îmbine abordarea istorică și artistică cu gândirea teologică a ctitorilor și mărturisitorilor de frumuseți spirituale din această veche regiune locuită de creștini. După aproape un deceniu de muncă asiduă, în care studiile la Universitatea Erciyes din Kayseri au fost completate cu cercetările arheologice și epigrafice la fața locului, documentarea de la surse și parcurgerea unei substanțiale bibliografii, a rezultat un volum de 744 de pagini, publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Române, în anul 2020, cu titlul: „Cappadocia - Istorie, credință, artă și civilizație bizantină”. Deși scris într-un stil dens, cu multe detalii tehnice, cu peste 1.300 de note de subsol, volumul te îndeamnă la lectură, întrucât conține multe noutăți și este o premieră în istoriografia românească.

De la început, autorul subliniază motivul pentru care a ales această abordare interdisciplinară: „Cappadocia, prin fascinantele ei peisaje naturale - această regiune reprezintă situri din patrimoniul UNESCO -, este un adevărat reper spiritual al civilizației creștine bizantine. Ea reprezintă nu doar o destinație turistică populară, datorită peisajului unic, cu o dimensiune paradisiacă pe care o oferă, și un loc unde putem admira frumusețea credinței prin pictura bizantină din bisericile rupestre, ci este, înainte de toate, amintirea unei frumoase pagini de istorie a creștinismului” (p. 15).

În primul capitol al cărții, autorul face o prezentare generală a Cappadociei, ținutul de la răscrucea drumurilor care legau Constantinopolul de Antiohia cu străvechiul Drum al Mătăsii. Elementele de istorie și etimologie sunt legate de descrierea cadrului geografic. Renumită ca fiind „tărâmul cailor frumoși”, în perioada de înflorire a creștinismului, regiunea avea și un minunat patrimoniu uman despre care Sfântul Grigorie Teologul afirma: „Nobila Cappadocie, care nu-i mai puțin bogată în tineri decât în cai buni”... Incursiunea istoriografică arată interesul multor cercetători de diferite specialități (arheologi, istorici, geologi, lingviști, teologi etc.) privind uriașul potențial natural și patrimonial al regiunii: Guillaume de Jerphanion, Paul Lucas, William John Hamilton, Anastasios Levidis, Ioannis Sarantides Archelaos, Ioannis Kalfoglou, Charles Texier, William Ramsey și Gertrude Bell, Hans Rott, Robert Cornack, Nicole și Michel Thierry ș.a.

Urmează 10 capitole în care sunt prezentate 65 de biserici rupestre din ținutul capadocian, cu descrieri amănunțite privind elementele de arhitectură, iconografie, evoluție în timp și stare de conservare. Bisericile sunt grupate pe situri și sunt identificate în siturile actuale, cu denumirile localităților în limba turcă: Göreme, Avcilar, Güllüdere, Çavuşin, Zelve, Űrgülp, Gülșehir, Valea Soğanh, Valea Ihlarei, Güzelyurt. Sunt descrise planurile arhitectonice, cu relevee şi detalii grafice, precum şi specificul stilului iconografic al fiecărui monument, atât la bisericile de mici dimensiuni, săpate în tuf vulcanic, cât şi la bisericile mari, care s-au păstrat, precum cele de la Tokah şi Karanlik.

Cea mai veche biserică prezentată în volum este ctitoria împăratului Teodosie, edificată în 385, numită apoi „Sf. Grigorie Teologul”, astăzi aflată la Güzelyurt. Compoziţiile iconografice conţin scene din Vechiul Testament şi Noul Testament, dar mai ales teme din ciclul hristologic, precum şi din vieţile sfinţilor capadocieni. Regăsim în numele bisericilor sfinţii noştri ­populari, cei mai mulţi dintre ei martiri: Sf. Gheorghe, Sf. Ecaterina, Sf. Varvara, Sf. 40 de Mucenici, Sf. Eustatie ş.a. Autorul volumului identifică mai multe tipuri de biserici în privinţa stilului arhitectonic: cu o singură navă şi o singură absidă semicirculară, cu tavan boltit sau plat, biserici cu o singură navă şi 2-3 abside semicirculare, biserici cu două nave, biserici cu plan basilical, biserici construite în stil cruce greacă. O adevărată bogăţie spirituală, care a menţinut mereu Constantinopolul, asemenea extinderii culturii bizantine către Rusia kieveană, Ţările Române, Cipru, Grecia şi ţările balcanice, precum şi sudul Italiei.

În partea finală a volumului sunt adăugate rezumate în limbile engleză, franceză, greacă şi turcă, o bogată bibliografie, precum şi multe imagini sugestive pentru conţinutul lucrării.

Capadocia are o legătură specială cu Ortodoxia românească, încă din veacul al IV-lea de când ni se păstrează corespondenţa Sfântului Vasile cel Mare cu comandantul militar Junius Soranus din Sciţia şi cererea moaştelor Sfântului Sava Gotul, martirizat la 12 aprilie 373. Titlul onorific de locum-tenens al Cezareei Capadociei, acordat în 1776 Mitropolitului Ţării Româneşti, se păstrează şi astăzi în titulatura Patriarhului României. De altfel, în prefaţa volumului „Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni”, publicat de Editura „Cuvântul Vieţii” în anul 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel subliniază: „În ceata sfinților capadocieni prezentați în acest volum strălucesc corifei ai Bisericii, sfinți părinți teologi, mari dascăli ai lumii și ierarhi ca Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie de Nazianz, sfinți mărturisitori și mucenici, precum Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, Sfântul Mucenic Mercurie, sau sfinți cuvioși și rugători fierbinți, ca Sfântul Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște, Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit și alții. Atributele și epitetele laudative care au fost atașate individual numelor acestor sfinți sunt un indiciu semnificativ al virtuților pe care le-au cultivat. De pildă, Sfântul Vasile cel Mare este numit «marele ochi al Bisericii», adică «lumină călă­uzitoare», iar Sfântul Grigorie de Nazianz este numit «tâlcuitor al tainelor dum­nezeiești». Priviți îm­pre­ună, acești minunați sfinți ai pământului Capadociei și ai Bi­sericii universale ne arată taina Evangheliei lui Hristos care a rodit într-un popor credincios aceste raze și chipuri de lumină, sfințind timpul și formând legături între generații și popoare, pentru că în ei «Iisus Hristos, ieri și azi și în veci este Același» (Evrei 13, 8)” (p. 4).

Volumul părintelui Vasile M. Demciuc reprezintă o contribuţie importantă la istoriografia românească privind bisericile rupestre din Capadocia şi este, totodată, o invitaţie la cultivarea în plan spiritual a unei civilizaţii creştine înfloritoare odinioară, din care au rămas doar mărturii muzeistice, studiate de specialişti şi ocrotite ca elemente ale patrimoniului cultural al umanităţii.