Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Cecilia Cuțescu Storck și Ligia Macovei, relația maestru-discipol
Muzeul Municipiului București (MMB) a deschis de curând expoziția-medalion „Cecilia Cuțescu Storck și Ligia Macovei, o relație inedită”. Cecilia Cuțescu Storck a fost prima profesoară la Catedra de Arte decorative de la Universitatea de Arte Frumoase din București și prima femeie profesor care a fost angajată la o academie de artă de stat din Europa. De-a lungul carierei sale în învățământ a avut-o elevă pe Ligia Macovei și astfel s-a creat o legătură artistică puternică, așa cum reiese din lucrările prezentate în cadrul expoziției.
Expoziția cuprinde 15 lucrări din valoroasa colecție a Muzeului „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck“, expuse în interiorul Colecției de artă Ligia și Pompiliu Macovei (MMB), ca o continuare a conceptului expozițional de promovare a caselor atelier de artist. Panotarea unei expoziții în casele-atelier se face pentru a reda vizitatorilor atmosfera de atelier cu lucrări puse pe șevalet. De data aceasta, în afară de atelier, putem admira lucrări și în bibliotecă, pentru că ele sunt împărțite tematic.
Elena Olariu, director adjunct al Secției Artă din cadrul MMB, consideră că „lucrările celor două celebre pictorițe intră într-un dialog unic, fiecare simbolizând, printr-un anumit personaj, un tip specific de percepție a realității, o ipostază, o reacție în fața unor încercări ale vieții. Ca să unim creațiile artistelor, am ales o temă importantă - ipostaze ale feminității și tipologii feminine. Vizitatorii pot vedea tehnica excepțională prin care cele două maestre ale artei se exprimă. De la Cecilia Cuțescu Storck am ales pastelurile. Pastelul este o tehnică mai specială, foarte delicată și nu este pentru oricine, deci arată că ea stăpânea cam toate tehnicile de grafică. Ligia Macovei folosește tehnica graficii, desenează în tuș foarte fin mai ales și interesant e că ilustrația eminesciană o realizează în linia fină a tușului pus cu penița. Expoziția se rezumă simplu la următoarele trei cuvinte: forță, curaj, frumusețe. Curaj pentru că Cecilia Cuțescu Storck chiar a avut nevoie de curaj ca să ajungă prima femeie profesor din Europa, iar frumusețe pentru că femeia este un simbol al frumuseții”.
Puteți vizita expoziția „Cecilia Cuțescu Storck și Ligia Macovei, o relație inedită” până în luna ianuarie 2021, de miercuri până duminică, între 10:00 și 18:00.
(Alexandra Drugan)