La Muzeul Național de Istorie a României va avea loc, în 26 februarie 2026, vernisajul expoziției „Tronuri domnești și regale”, care reunește șase tronuri aflate în patrimoniul muzeului, piese cu semnificație istorică, simbolică și artistică, asociate unor momente esențiale și unor personalități marcante din istoria României, potrivit unui comunicat al muzeului.
Concursul Național „Ion Creangă”, ediţia a 33-a
Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi anunță debutul înscrierilor la Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară - Povești, ajuns la cea de-a 33-a ediție şi care se adresează autorilor români de toate vârstele, inclusiv celor care trăiesc în afara granițelor țării (cu excepția celor care sunt membri ai Uniunii Scriitorilor), cu scopul descoperirii talentelor literare și susținerii creației contemporane, informează muzeulliteraturiiiasi.ro.
Textele înscrise la concurs trebuie să fie trimise la adresa concurs.mnlri@gmail.com, până la data de 1 martie 2025, ora 24:00. Textul, atașat în e-mail, în format .doc sau .docx, trebuie să aibă între 15.000 și 20.000 de semne (aproximativ 10 pagini), font: Times New Roman, mărimea: 12, spațiere: 1,5 între rânduri și va include diacritice. Participanții trebuie să creeze un cont de e-mail dedicat concursului, folosind adrese de tipul: [titlu manuscris]@gmail.com. Adresa de e-mail și conținutul e-mailului nu trebuie să includă nume și prenume. Nerespectarea acestei cerințe va atrage descalificarea participantului. Nu se vor accepta e-mailuri care includ nume proprii. Mai multe detalii despre înscriere și condiții de participare la concurs se găsesc pe site-ul muzeului.


