Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Evenimente artistice vernisate la Galeria „Helios“ din Timişoara
Galeria „Helios“ din Timişoara a găzduit joi, 21 august, un ciclu de evenimente artistice la care au participat numeroşi artişti, oameni de cultură şi iubitori de frumos din oraşul de pe Bega. Programul a cuprins vernisarea expoziţiei de pictură semnată Georgeta Cocian, proiecţia filmului de scurtmetraj „Grădina, Aproapele inimii“ şi lansarea volumului „Povestiri şi poezii pentru părinţi şi copii“ de Ildiko Micota-Marosan. Primul eveniment vernisat a fost expoziţia personală de pictură „Grădina, Aproapele Inimii“ a Georgetei Cocian, artist şi medic psihiatru timişorean. Lucrările expuse pe simezele Galeriei „Helios“ au fost prezentate publicului de pictorul Silviu Oravitzan, împreună cu poetul şi publicistul Marcel Tolcea. Cu acest prilej, a fost proiectat filmul de scurtmetraj „Grădina, Aproapele inimii“ şi a fost lansat albumul „Georgeta Cocian“, ce cuprinde imagini cu lucrările artistei şi numeroase impresii ale mai multor personalităţi ale vieţii culturale şi artistice timişorene. Dintre numeroasele aprecieri şi gânduri frumoase cuprinse în paginile albumului, redăm câteva cuvinte ale artistului Silviu Oravitzan: „Ceea ce face Georgeta Cocian este o experienţă mistică ce cuprinde contemplaţia şi meşteşugul, care pun sufletul într-o pace ce ne adună pe toţi în bucurie şi linişte, prin renunţarea la grijile acestei lumi. La început, mirarea, apoi gesturile mai mult decât cuvintele care cuprind mângâierea tandră sau atingerea temătoare, până la ultima expresie a pensulaţiei. Tuşele de culoare glisează pe chipul subiectului, dovedind o nebănuită aptitudine de pliere şi probând un uimitor impuls al receptivităţii, al participării la mirificul spectacol al naturii“. În continuare, a urmat lansarea volumului „Povestiri şi poezii pentru părinţi şi copii“ de Ildiko Micota-Marosan. Cartea a fost prezentată de poeta şi prozatoarea Constanţa Marcu. În finalul programului, Georgeta Cocian şi Ildiko Micota-Marosan au împărtăşit celor prezenţi câteva gânduri cu privire la creaţiile lor şi au acordat autografe. Expoziţia „Grădina, Aproaptele Inimii“ va putea fi vizitată zilnic, orele 9:00-20:00 la Galeria „Helios“ din Piaţa Victoriei nr. 6, până în data de 3 septembrie a.c. (George Giurgiu)