Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Expoziţie Rembrandt, la Cluj-Napoca
Între 12 aprilie - 8 iunie, publicul are ocazia să admire, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), 273 de gravuri originale obţinute prin imprimare de pe plăcile lui Rembrandt, restaurate prelucrate de Amand Durand între anii 1865-67, la Bibliotecii Naţionale Franceze, plăci aflate în păstrare la Muzeul Luvru din Paris. Expoziţia este împărţită în două secţiuni: între 12 aprilie - 11 mai pot fi admirate lucrări grupate sub genericul „Autoportrete şi scene religioase“ (ilustraţii ale Bibliei); iar între 13 mai - 8 iunie sunt prezentate lucrări sub genericul „Portrete şi scene de gen, cele mai renumite studii de figură din lume“. Această expoziţie va fi itinerată la Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. În cadrul programului educaţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun“ („Şcoala Altfel“), Muzeul Etnografic al Transilvaniei oferă şi elevilor, însoţiţi de un cadru didactic, posibilitatea vizionării expoziţiei.


