Lăcașul ansamblului mănăstiresc Seaca Mușetești din comuna Poboru, județul Olt, monument istoric de importanță națională, vechi de peste 500 de ani, va fi consolidat și restaurat cu fonduri europene.
Expoziţii inedite la Paris, de Crăciun
Două expoziţii inedite sunt lansate de Muzeul Păpuşilor din Paris cu ocazia sărbătorilor de iarnă: "Baby-boom, păpuşile franceze între 1946-1959", deschisă până pe 13 martie 2011, şi "Întoarcerea lui Moş Crăciun", care poate fi vizitată până pe 9 ianuarie 2011. Prima este o expoziţie de păpuşi postbelice, realizate de peste şaizeci de fabrici franceze, precum Raynal, Nobel, Bella, Gégé, Petitcollin şi Clodrey. Expoziţia este însoţită de publicaţii ale vremii, care au promovat creaţiile respectivelor case producătoare. Cea de a doua este o colecţie de Moşi Crăciuni de epocă (sosiţi pentru prima dată în Franţa), produşi la sfârşitul secolului al XIX-lea, de un atelier canadian, în tehnicile de fabricare ale vremii (papier mâché, pictată în culori de apă şi îmbrăcată în textile colorate cu pigmenţi naturali).



.jpg)