Mircea Crişan - glume îndrăzneţe într-un sistem opresiv

În perioada comunistă, când oamenii nu puteau vorbi despre orice în public de teama represiunii, actorii de umor aveau rolul să descreţească frunţile. Aşa-numitele „şopârle”, acele replici scăpate sau trecute cu vederea de oamenii cenzurii, funcţionau ca nişte supape. Un astfel de umor practica şi vestitul actor Mircea Crișan. 

S-a născut la 8 august 1924 într-o familie de origine evreiască din Braşov. Acolo a copilărit, numele său real fiind Mauriciu Kraus. Părinţii erau mici negustori care mergeau cu taraba la diverse târguri şi bâlciuri, iar viitorul actor şi-a antrenat vocea şi puterea de convingere în astfel de locuri. În adolescenţă a fost vânzător de mezeluri, iar un pic mai târziu s-a angajat figurant la Teatrul Baraşeum. I-a plăcut atât de mult, încât a mers să studieze actoria la Conservatorul de artă dramatică „Maria Filotti”. Era imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. 

În 1946, după ce-şi românizase numele, devenind Mircea Crişan, s-a angajat la Teatrul Armatei. A fost apoi actor la Teatrul Savoy şi la Teatrul de Estradă, interpretând roluri comice, care i se potriveau de minune. Apărea în spectacole de varietăţi alături de marii comici ai vremii. A început să colaboreze şi la Radio România, cu diverse scheciuri.

Într-un interviu, povestea despre colaborarea cu Alexan­dru ­Andy şi Radu Stănescu: „Eu ­tocmai adunam schiţe umoristice scrise de mine cu gândul de a le publica într-un volum. L-am întrebat pe Andy dacă l-ar interesa un material. Aveam manuscrisele la redacţie, am luat o schiţă, i-am citit-o şi i-a plăcut. În prima duminică am auzit la radio: «Aţi ascultat un moment vesel de Mircea Crişan şi Alexandru Andy»” (Dana Andronie, „Atelierul de umor”, Jurnalul Naţional, 29 iunie 2009). După un timp, li s-a alăturat şi Radu Stănescu şi toţi trei se adunau zilnic şi, de la ora 9 dimineaţa până la amiază, scriau texte pentru emisiunile satirice. 

Crişan a devenit în anii ʼ50 -ʼ60 ai veacului trecut întruchiparea curajului de a critica regimul într-un program umoristic şi de a scăpa nepedepsit.

Despre glumele lui care criticau regimul, în timp ce el nu păţea nimic, Mircea Crişan povestea ulterior că a ajuns să înţeleagă că erau cu permisiunea autorităţilor, că acestea erau folosite pentru a le arăta străinilor că în România există libertate de exprimare. Asta nu înseamnă că actorului nu-i era teamă că va fi arestat dintr-o clipă în alta. 

Mircea Crişan a relatat după 1990 despre motivul rămânerii sale în străinătate. Mai fusese în turnee şi nu rămăsese acolo. Dar în 1966, după o stagiune petrecută cu întreaga trupă la Circul Palladium din Berlinul de Vest, germanii i-au propus să joace singur o stagiune la ei. La Bucureşti nu i s-a acceptat plecarea de unul singur, de aceea, un an mai târziu, a plecat cu toată trupa în Franţa, dar el a rămas acolo. A devenit Mircea Krishan şi s-a stabilit în Germania. A avut succes şi acolo, chiar dacă a trebuit să înveţe să joace şi roluri de dramă, de operetă, musical şi film. La televiziunea germană, a apărut în peste 60 de filme şi 90 de show-uri. A colaborat cu mulți artiști de scenă cunoscuți, între care Rudi Carell și Gisela Schlüter. 

Românii au mai auzit uneori vocea lui Crişan la Radio Europa Liberă. În 1995, actorul a venit în România pentru a-şi lansa caseta „De la Crișan… adunate”, într-un spectacol cu mari artişti români. În 2007, UNITER i-a acordat Premiul special pentru teatrul de revistă. Ultimii ani de viaţă şi i-a petrecut la un azil din Düsseldorf, fiind bolnav de ­Alzheimer. A murit în 2013. Publicul românesc de o anumită vârstă îi păstrează o amintire plăcută. Dincolo de talentul uriaş, numele lui Mircea Crişan rămâne pentru totdeauna legat de umorul care putea să dea pentru câteva clipe sentimentul de libertate în miezul unui sistem opresiv.