Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, au marcat ieri, printr-o sesiune festivă comună, organizată în duplex, la Chișinău și București, Ziua Limbii Române. Evenimentul, desfășurat sub auspiciile Consiliului Academic Român, a fost deschis de preşedintele Academiei Române, Marius Andruh, şi de preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ion Tighineanu.
O nouă restituire Ernest Bernea
Marele etnolog şi eminent patriot care a fost Ernest Bernea, tatăl lui Horia Bernea, ne mai poate oferi surprize de cea mai bună calitate. Este vorba de un manuscris al său inedit, "Maramureş, ţară românească", apărut la editura Predania, şi care pune în evidenţă preocupările serioase ale autorului pentru tot ceea ce a fost şi sperăm că încă mai este substanţă autentică a românismului. Ernest Bernea a făcut mulţi ani de puşcărie politică pentru convingerile sale naţionaliste, aşa cum a făcut şi istoricul Gheorghe Brătianu sau psihologul Nicolae Mărgineanu. Cartea sa despre Maramureş nu este un simplu studiu etnografic şi etnologic, ci o mărturisire caldă, vibrantă, unică. De altminteri, tot ce a scris el nu poate fi aşezat doar în categoria opurilor ştiinţifice, ci emoţionează puternic prin forţa mărturisitoare.



.jpg)