Casa „Avramide” din orașul Tulcea găzduiește astăzi, 14 noiembrie 2024, o conferință de finalizare a proiectului cultural „Clipe din trecut ale Cetății Enisala”. Întâlnirea are loc de la ora
Pro şi contra Cioran
Toată vâlva de anul trecut, determinată de manuscrisele lui Cioran pe care statul român nu s-a învrednicit să le achiziţioneze, revenind unui particular această delicată, dar onorantă misiune, a adus din nou în discuţie numele său. Iconoclastul filosof toată viaţa a vorbit despre retragere şi refuz al tentaţiilor, dar în mod paradoxal gloria nu l-a ocolit, ci dimpotrivă, i s-a dăruit cu asupră de măsură.
De curând, reeditarea unui volum care în urmă cu un deceniu le-a atras multora atenţia, "Pro şi contra Cioran, între idolatrie şi pamflet", ne face să ne întrebăm - a câta oară! - de unde a plecat totuşi puterea de seducţie a acestui autor şi care este până la urmă reţeta succesului. Cioran nu a vrut să aibă succes, dar acesta a irumpt în viaţa lui. A vrut să fie un sfânt, dar nu şi-a găsit tradiţia în sânul căreia să se adăpostească. A rămas până la urmă un amant al Neantului şi acest "Nu" rostit de el cu maximă strălucire l-a propulsat într-o lume care şi-a pierdut de mult reperele. Non-sensul învecinat cu non-eul a făcut din Cioran un autor cu mare căutare, ceea ce acum ne pune pe gânduri, fiindcă până la urmă este groaznic să triumfi fluturând o trenă a nimicului. Sunt autori ale căror operă şi viaţă sunt o rugăciune, dar nu le acordăm nici un pic de atenţie. În schimb sunt teribilişti la ale căror picioare cădem şi le aducem nepreţuite omagii. Oare e drept să fie aşa? Cioran a fost la rândul lui un teribilist care şi-a dozat elegant arta negaţiei. Iată ce scria Jeni Acterian, o altă fire pasională, despre Cioran în 1938: "Când mă întâlnesc cu E.C. am întotdeauna un fel de mirare-regret. Mirare că în linie generală simte atât de identic cu mine. Are aceeaşi structură, aş zice. Şi regret pentru că am impresia - nu ştiu de ce - că asta mă bagatelizează..." Foarte interesant. Jeni Acterian pune degetul pe rană. Cioran ne seduce, dar simţim în ce scrie el şi o trişare. Oare a fost el sincer până la capăt? Chiar a fost atât de consecvent în intransigenţa sa? Îndoiala îşi face pe furiş loc în sufletul nostru şi ne trimite gândul spre un Cioran farseur. Aici nu e pusă în discuţie valoarea operei, ci destinul omului. Adus în faţa judecăţii supreme, autorul nostru nu a mai putut să se prefacă. Negaţia sa manevrată cu iscusinţă s-a prăbuşit în faţa Tronului. A fost poate singura clipă când, somat să mărturisească, nu s-a mai putut fandosi. Dar ne imaginăm şi noi ceva inimaginabil: nu ştim ce loc ocupă Cioran pe lumea cealaltă. În această lume ştim. Opinii pro şi contra sa nu vor întârzia să tot apară.