Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Scena luâ Tănase“ aşteaptă publicul la Teatrul de Vară
În acest sfârşit de săptămână Teatrul de Vară din Techirghiol este gazda Festivalului de umor "Scena luâ Tănase", eveniment cultural ce face parte din proiectul "Să redescoperim Techirghiolul", ce îşi propune promovarea staţiunii ca destinaţie turistică pentru tineret, cultură şi sănătate.
Evenimentul ce poartă numele marelui actor român Constantin Tănase este deschis atât amatorilor, turişti şi localnici cu talent şi condei, dar şi creatorilor consacraţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Ieri, la deschiderea festivalului a avut loc un concurs de caricatură, ocazie cu care au fost realizate portrete instant ale invitaţilor prezenţi la eveniment, dar şi ale publicului, de către mari caricaturişti români. Concursul a fost urmat de vernisajul expoziţiei de caricaturi, seara aducând pe scena Teatrul de Vară un spectacol de satiră şi umor, susţinut de trupe de actori profesionişti, amatori, artişti independenţi, printre care Spitalul 9, Trupa Haz, Demenţialii, Laurenţiu Vlad şi Stelică Murariu. "Este un proiect ce se derulează pe parcursul a 22 de luni, cu o valoare eligibilă de 753.395 de lei, cofinanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritara 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.3. - Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică", a precizat Adriana Şlincu, viceprimarul localităţii Techirghiol. Astăzi, de la ora 10:00, turiştii aflaţi în concediu la mare vor putea urmări un spectacol de păpuşi, în aer liber, la Statuia lui Techir, din Parcul Central din Techirghiol, iar de la ora 15:00 cei interesaţi sunt invitaţi la inaugurarea, la Teatrul de Vară, a unei expoziţii de fotografie umoristică, printre imaginile de arhivă urmând a fi prezente şi momente inedite ce-l imortalizează pe actorul Jean Constantin, alături de familia sa. Pentru această seară organizatorii au pregătit un regal de comedie. De la ora 19:00, Teatrul AGON va prezenta comedia "Încurcă lume", iar de la ora 20:30 actorii Teatrului "Constantin Tănase" din Bucureşti, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Vasile Muraru, Nae Lăzărescu vor prezenta un memorabil spectacol de scheciuri. Mâine, a treia zi de festival, este dedicată Concursului de creaţie instantanee şi de interpretare de epigrame şi fabule. Tot mâine va avea loc şi Gala laureaţilor, cu această ocazie urmând a fi premiate cele mai reuşite epigrame şi fabule, moment urmat de "Noaptea devoratorilor de comedie", un veritabil regal de filme de comedie româneşti, ce vor fi proiectate pe ecranul Teatrului de Vară.