Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Simpozionul internațional „Cultură și societate în vremea Monarhiei”
Muzeul Național de Artă al României organizează, în data 28 octombrie 2023, în Sufrageria Regală, ediția a II-a a Simpozionului internațional „Cultură și societate în vremea Monarhiei”, cu tema „Surse mai puțin cercetate”. Lucrările care vor fi prezentate se adresează specialiștilor din muzee, cercetătorilor, studenților, colecționarilor, creatorilor de conținut media și, în general, publicului interesat de istoria perioadei Monarhiei în România și implicațiile acesteia, coordonatoarea proiectului fiind dr. Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secției de Artă Veche Românească MNAR, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a MNAR.
Evenimentul se desfășoară și în acest an sub auspiciile Casei Regale a României. Accesul este liber în limita a 100 de persoane. Simpozionul va fi transmis live pe Zoom (Meeting ID: 264 735 8616, Parolă: 28102023).


