La Casa Academiei din București va avea loc azi, 1 iulie, de la ora 12:00, conferința intitulată „Imaginea de export a României, reflectată în operele de artă expuse la New York World’s Fair (1939-1940). Analize, identificări, descoperiri”, susținută de Eduard Andrei, cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
SoNoRo, la final
Ieri s-a încheiat cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo (31 octombrie - 14 noiembrie 2010). Peste 30 de artişti de nivel internaţional au susţinut zeci de concerte la Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Cum anul acesta
s-au împlinit 200 de ani de la naşterea lui Frederic Chopin şi a lui Robert Schumann, în cadrul festivalului au ocupat un loc important lucrări din creaţia muzicală a acestor doi compozitori. O dublă expoziţie fotografică, semnată de Hiroshi Watanabe şi de Dragoş Lumpan, proiecţii video şi de film (filmul documentar "Chopin reloaded") au însoţit programul muzical.



.jpg)