Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Tezaure Umane Vii“ la Muzeul ASTRA
În luna august, Muzeul ASTRA continuă Programul „Tezaure Umane Vii“, având ca obiectiv salvgardarea multiplelor forme ale patrimoniului cultural imaterial: tehnici legate de meşteşugurile artistice tradiţionale, datini şi obiceiuri, păstrate şi transmise din generaţie în generaţie, până astăzi.
Astfel, în perioada 7-10 august 2014 Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA găzduieşte cea de a XIX-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, în cadrul căreia micii maeştrii ai artei populare se vor întrece în meşteşug. Proiectul cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional este organizat de Complexul Naţional Muzeal (CNM) ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu şi în colaborare cu Institutul Confucius Sibiu. Ediţia din acest an reuneşte 250 de participanţi, din toate judeţele ţării (elevi şi profesori) şi se bucură de participare internaţională, prin prezenţa a două grupuri de elevi din Republica Populară Chineză, Republica Bulgaria şi Federaţia Rusă, care vor participa la workshop-uri alături de colegii lor din România.
De joi, 7 august, până duminică 10 august 2014, micii meşteşugari, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, vor anima gospodăriile Muzeului în aer liber. În zilele de vineri, 8 august, şi sâmbătă, 9 august, participanţii, îmbrăcaţi în portul popular specific zonei de provenienţă, vor putea fi admiraţi şi în Piaţa Mică, la Casa Artelor.
„Vă invităm să ne bucurăm împreună şi în 2014, de îndemânarea micilor meşteşugari participanţi, care cu siguranţă vor fi nerăbdători să împărtăşească vizitatorilor de orice vârstă din tainele meşteşugului practicat, vor fi dornici să îşi exerseze îndemânarea în cadrul atelierelor practice (la războiul de ţesut, sculptură lemn, metaloplastie, încondeiat ouă, confecţionat podoabe din mărgele, confecţionat păpuşi în port popular, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, brodat sau chiar la roata olarului), a declarat Elena Găvan, muzeograf responsabil de eveniment, conform unui comunicat al CNM ASTRA.
Tabăra de meşteşuguri
Şi în acest an, concomitent, se va desfăşura cea de a VI-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite - Împreună întru tradiţie“, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. În acest an participanţii vor fi elevii sibieni de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 (cu dizabilităţi mentale) şi Nr. 2 (cu dizabilităţi auditive).
Copiii vor învăţa de la cei mai iscusiţi meşteri populari să realizeze obiecte de inspiraţie tradiţională şi vor cunoaşte patrimoniul Muzeului ASTRA îndrumaţi de ghizi.
Tabăra se va desfăşura în gospodăria de fluierar din Hodac, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Participanţii vor avea ocazia de a se familiariza cu patrimoniul Muzeului ASTRA şi vor participa, sub îndrumarea meşterilor populari, la următoarele ateliere: pictură pe sticlă, lemn şi ceramică, modelaj în lut, prelucrare pâslă, broderie pe etamină. Atelierele se vor desfăşura dimineaţa (9:00-13:00) şi după-amiaza în intervalul orar 15:00-19:00.
Festivalul naţional al tradiţiilor
Alte două evenimente importante ce fac parte din Programul „Tezaure Umane Vii“ sunt Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, ajuns la ediţia a XII-a şi Târgul Creatorilor Populari din România, ce împlineşte, în acest an, treizeci şi unu de ani. Ambele evenimente se vor desfăşura în perioada 15-17 august.
Conceput să ilustreze tradiţii din zone etno-folclorice diferite, Festivalul reuneşte, de această dată, reprezentanţii judeţelor Constanţa, Prahova şi Satu-Mare, dar şi ai comunităţilor româneşti din afara graniţelor, în cadrul celor şapte secţiuni ale sale: Arte religioase, Arte literare orale, Arte muzicale, Arte coregrafice, Arte plastice, Arte mecanice şi Arte culinare.
Târgul Creatorilor Populari din România continuă seria manifestărilor sub egida „Tezaure Umane Vii“ şi tradiţia împământenită de peste un sfert de veac în Dumbrava Sibiului.
Târgul de Sfânta Maria de la Sibiu adună laolaltă numeroşi creatori populari, de diferite etnii, reprezentând marea majoritate a zonelor etnografice ale ţării, conturând tipologia diversă a meşteşugurilor tradiţionale.
„Păstrătorii şi continuatorii tuturor acestor valori care ne definesc şi ne conferă unicitate sunt supranumiţi Tezaure Umane Vii. Celor mai apreciaţi dintre aceştia, la recomandarea specialiştilor, dar şi a comunităţii din care provin, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, constituită de Ministerul Culturii, le conferă acest titlu viager, întocmai pentru a încuraja perpetuarea tradiţiei“, a declarat Dana Botoroagă, muzeograf şef de secţie Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA.