Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Doi elevi bucureşteni participă la Târgul de ştiinţă şi inginerie din Nevada
Doi elevi ai Liceului de Informatică din Bucureşti vor reprezenta România la cel mai mare târg de ştiinţă şi inginerie din lume pentru elevi, organizat în statul american Nevada, în perioada 10-16 mai. La Târgul de ştiinţă şi inginerie de la Reno (Nevada), cei doi liceeni, Andrei Ruse Dan şi Cosmin Gorgovan, vor prezenta proiectul „OpenHexapod“, un robot cu şase picioare articulate, cu un braţ robotic deasupra şi alte componente care îi permit să execute sarcini complexe, conform Mediafax. Din punctul de vedere al aplicabilităţii, robotul poate fi util în mai multe situaţii. În afară de operaţiuni de cercetare sau militare, unde robotul este coordonat de la bază, trimis în anumite locuri de unde transmite imagini live, OpenHexapod poate fi folosit şi în demonstraţii realizate în scopuri didactice. De asemenea, robotul poate simula mişcările unor animale şi ale unor insecte.
Cei doi elevi ai Liceului de Informatică din Bucureşti s-au întâlnit, joi, cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Proiectul „OpenHexapod“ a primit medalia de aur la Concursul Internaţional Infomatrix, la care au participat peste 300 de elevi din 24 de ţări. Cu acelaşi proiect, cei doi elevi au mai obţinut şi Marele Premiu la Salonul Naţional de Creaţie şi Inventică, ocazie cu care au fost selectaţi şi pentru participarea la ISEF 2009. ISEF este cel mai mare târg de ştiinţă din lume, organizat de Intel Corporation. În 2008 târgul a avut peste 1.500 de participanţi, 100 de membri în juriu şi premii totale de peste patru milioane de dolari, conform Mediafax.



.jpg)