Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Două ucrainence şi şase basarabence vor să fie profesoare în Suceava
Şase candidaţi cu altă cetăţenie decât cea română s-au înscris la examenul de titularizare din această vară din judeţul Suceava. Adjunctul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Virginel Iordache, a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe lângă cele două ucrainence care şi-au depus dosare pentru a susţine examenul de titularizare din 15 iulie în vederea ocupării de posturi vacante din judeţ mai există şase basarabence care doresc să devină cadre didactice în Suceava, conform Agerpres. „Potrivit Ordonanţei 56/2004, la concursul de titularizare au dreptul să participe cetăţeni români sau membri ai UE. Aceste persoane au doar carte de rezident şi nu le este îngrădit dreptul la muncă. Au dreptul să se înscrie la examenul de suplinire calificată“, a spus Iordache, adăugând că cei şase dascăli sunt din Republica Moldova şi şi-au depus dosare la centrele de înscriere de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ Suceava şi Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza“ Suceava.
Săptămâna trecută, adjunctul IŞJ Suceava declara că există şi unele „anomalii“ la examenul de titularizare din 15 iulie, dar care sunt acceptate prin metodologie. „Două absolvente de filologie de la o universitate din Ucraina, care nu aveau nici o oră de studiu al limbii române, şi-au depus dosare. Diplomele lor au fost validate de Ministerul Educaţiei şi vor candida pe posturile de învăţătoare şi educatoare, în limba română“, a spus Iordache, precizând că acele două persoane sunt stabilite în Suceava, iar dosarele lor au fost acceptate, conform Agerpres. În acest an, în judeţul Suceava sunt vacantate 355 de posturi titularizabile şi 651 netitularizabile.