„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Deschiderea anului şcolar cu prezenţă fizică
Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că este în favoarea deschiderii noului an şcolar cu prezenţă fizică pentru toţi elevii. „Mă pronunţ cât se poate de clar în favoarea deschiderii şcolii cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare. Am dreptul să îmi manifest acest optimism, în paralel luând în considerare orice alte variante vor rezulta din evoluţia epidemiologică”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi, 3 august. Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii să comunice modalitatea în care va începe noul an şcolar până la sfârşitul lunii august, subliniind nevoia de predictibilitate privind debutul cursurilor. De asemenea, şi Societatea Academică din România (SAR) a cerut ieri autorităţilor să prezinte, până la 15 august, un plan de măsuri şi scenarii privind organizarea procesului educaţional în anul şcolar 2021-2022. În opinia SAR şi a celorlalţi semnatari ai apelului public, „trebuie pregătit un scenariu de avarie, în cazul în care valul patru va impune noi măsuri de restricţie privind mobilitatea populaţiei”.



.jpg)