„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Fonduri pentru „România educată”
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 3,6 miliarde de euro din fondurile pe care România vrea să le acceseze prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) „vor rămâne sub tutela «România educată»”, chiar dacă există în aceste zile o „efervescență” a negocierilor pe PNRR, potrivit Agerpres. În opinia sa, „trebui să începem foarte rapid consultările pentru operaționalizarea măsurilor asupra cărora vom cădea de acord în scurt timp, atunci când vom avea dezbaterile finale pe «România educată». Va trebui să avem resurse. Din fericire, alături de bugetul național, care este atât cât este, alături de resursele europene clasice, avem și această oportunitate a Planului Național de Redresare și Reziliență, care trebuie să se constituie într-un suport financiar şi care să genereze acea ruptură de ritm din perspectiva schimbărilor pe care le considerăm atât de necesare și despre care vorbim”. (O. N.)



.jpg)